Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 1 decembrie 2015

Mama, o eroină...


Mama este o eroină pentru mine. Este un exemplu de femeie, soţie, mamă, dascăl… Un român adevărat. Un om care a luptat până la capăt… De la ea am învăţat că cel mai valoros verb este "a nu renunţa". Să nu renunţ la principii pentru lucruri de nimic, să nu renunţ la visuri chiar dacă drumul către ele e anevoios, să nu renunţ la luptă chiar dacă rănile mă dor, să îmi iau mereu forţa de a continua din zâmbetul ei cald şi luminos, din iubirea pentru oameni şi pentru Dumnezeu.
Copilul este acea extensie a ei prin care ea îşi regăseşte visurile şi îşi continuă povestea. În mama mi-am găsit liniştea, echilibrul, forţa de a merge mai departe. În braţele ei mi-am pus neliniştile, tristeţile, eşecurile, iar ea le-a purtat cu bucurie aşa cum face o mamă, care niciodată nu se opreşte din a înţelege, a mângâia, a sprijini, a vindeca, a iubi… doar cu o privire, în care a strâns tot cerul, doar cu un cuvânt în care a turnat faguri de miere, doar cu o atingere prin care se simte pana de înger. Când mă simţeam a nimănui, ea era acolo pentru mine. Când mă simţeam dezamăgită, ea îmi vindeca sufletul cu bunătatea ei şi mă ocrotea cu aripile ei de înger. Mama e cel mai frumos înger care m-a învăţat că a iubi este chintesenţa vieţii.
M-am întrebat mereu de unde are mama atâta energie, atâta bunătate şi dragoste. Ca soţie, a fost gospodină, fidelă, mereu dedicată familiei, fiind pilonul ei. Ca mamă, ne-a insuflat mereu dragostea pentru bine, pentru valori sănătoase, pentru şcoală, pentru Dumnezeu. Ţin minte cum suporta ca o eroină atunci când eram pe un pat de spital şi avea puterea de a mă încuraja, de a-mi fi "cârja" prin care să pot să umblu, să sper, să alerg către stele… Mama cea care mi-a strecurat în inimă prima dată cuvântul dor. Şi de atunci îl cânt şi-l scriu în alte inimi. Cea care nu a obosit să mă înveţe limbajul dragostei, prin care să le vorbesc oamenilor din jur. Cea care m-a învăţat să iubesc cărţile. Şi acum ţin minte cum la şcoală plângeam dacă luam o notă de 9. Nu pentru că aş fi făcut-o pe ea de râs, lucrând acolo, însă îmi plăcea mult să învăţ… Ştiu, e ciudat! De mică eram ambiţioasă şi încăpăţânată, cu o doză mare de plăcere pentru studiu. Nici acum nu m-am vindecat de asta! Ca povestea mea să poată continua avea nevoie de un erou, unul adevărat care să poată să-mi vindece aripile frânte ale speranţei şi să mă înveţe că nimic nu poate exista fără iubire. În ea am găsit acel erou cu suflet mare.Tot ce sunt şi simt, îi datorez mamei, iar acest fapt nu poate fi uitat, negat sau minimalizat.
În calitate de cadru didactic a dat dovadă de răbdare, de vocaţie, de abnegaţie, de profesionalism, iubind copiii şi cărţile. Nu am văzut la nimeni altcineva capacitatea extraordinară de muncă, promptitudinea, verticalitatea şi dăruirea pentru meserie şi oameni. Mama dădea meditaţii pe gratis, peste program, elevilor… Nu conta etnia, starea socială etc. Ea îşi neglija de multe ori nevoile personale, pentru a se îngriji de cei din jur. Aşa a fost ea construită. Mereu se gândea la ceilalţi. Dacă mi-aţi cere să spun un exemplu de român adevărat, de om minunat, aş spune: Mama. Poate că aş fi acuzată de subiectivism, însă îmi asum orice şi declar oricând asta, pentru că ştiu că inima de mamă povesteşte cel mai uşor despre dragostea lui Dumnezeu.
A fost o luptătoare. O eroină. A mea şi… poate şi a acelora care au cunoscut-o.
1 decembrie 2015

Mama iubea mult aceasta melodie. Îndrăgea muzica lui Aurel Tamas. 
Cântec pentru mama.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu