Treceți la conținutul principal

În vis...


Azi noapte mi-a apărut un înger în vis: era mama. Îmi vorbea şi totul mi se părea real... E paradoxal, însă cu cât e mai aproape cineva pe care-l iubeşti, cu atât mai mult ţi se face dor de el... Aş fi vrut să pot să o scot din acel vis şi să rămână cu mine în această realitate, de multe ori cenuşie şi neînţeleasă. Să o pot îmbrăţisa. O pot face doar prin aceste versuri:
Visez că vei veni şi-n astă iarnă
Mă vei îmbrăţişa ca altădat'
Balsam vei pune pe a mea rană
Mamă, din vis nu ai să pleci niciodat'...
Şi dorul tău îl voi purta de acum
Ca pe a cerului nestemată,
Să-mi lumineze al vieţii drum
Mama, cum să trăiesc,vino şi mi-arată!
(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 decembrie 2015)
P.S. Doamne, cum aş putea uita începutul, unde aş putea regăsi cel mai cald loc, braţele mamei?

Comentarii

  1. Stefaniu Mihai18 decembrie 2015 la 13:30

    In amintirea mamelor care s_au ridicat spre cer....Cind umbra noptii se coboara,pe truda mea de peste zi,Si oboseala ma doboara,Incerc zadarnic a dormi.C-aevea chipul tau mi-apare, Cum eu in amintiri ti-l port,Si ma privest cu drag si-ngrijorare,O ,mama tu esti peste tot ! Te strig dar in zadar maicuta Tu nu-mi raspunzi cat te-asi striga,Dar ma privesti cu drag dintr-o steluta MA DOARE MAMA DRAGA LIPSA TA !Simata Lavinia si eu mi-am pierdut mama si va inteleg durerea .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe