Treceți la conținutul principal

Cineva Acolo Sus mă iubeşte


Azi, am primit o dovadă a iubirii lui Dumnezeu... De fapt, de-a lungul timpului am primit nenumărate astfel de dovezi din partea Celui de Sus şi a oamenilor, chiar dacă am trecut prin situaţii dureroase. Da, am primit lecţii dure de viaţă, dar şi lecţii minunate de iubire, de bunătate... Întotdeauna viaţa compensează lucrurile. Ca şi cum cerul plin de nori este străpuns adeseori de o rază de lumină. Ştiu că există Cineva acolo Sus care mă iubeşte (şi eu îl iubesc) şi îmi poartă de grijă. Este încurajator să ştii că Cineva îţi cunoaşte inima. îţi înţelege durerea, îţi numără lacrimile, îţi ocroteşte visurile, ca şi cum ţi-ar şopti: Eu nu te-am uitat! Sunt aici lângă tine. Cel mai minunat lucru este să recunoşti prezenţa iubirii, asemeni unui porumbel care vine, se aşază lângă tine şi îţi mângâie clipele cu frânturi de Cer.
Faptul că mă trezesc dimineaţă, că pot privi cerul, că-l pot cunoaşte pe Dumnezeu, că mă bucur de o floare, de un apus mirific, de prietenia celor din jur, de momentele de creativitate, toate acestea le traduc prin bunătate şi recunoştinţă. Acum, apreciez şi mai mult fiecare clipă de viaţă, fiecare om, fiecare gest frumos ce vine din partea cuiva, pentru că ştiu cât cântăreşte viaţa şi dragostea. Important este să ne încredem mereu în Dumnezeu, indiferent de provocările vieţii. El nu-l părăseşte pe omul cu inima curată. Am învăţat cât de mult înseamnă o rugăciune din inimă, să te rogi nu doar pentru tine şi pentru cei care suferă, indiferent de cum te tratează unii oameni. În asta constă adevărată dragoste, să iubeşti şi mai mult, chiar dacă suferi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Florile cerului

  Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond.   Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine.   Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea