„O iubire pe care ești nevoit să o păzești nu reprezintă nimic”, spunea Octavian Paler şi cred că avea mare dreptate. Ca iubirea ta să fie reală nu trebuie să fie păzită, ca şi cum ar fi un bun pe care cineva ţi-l poate lua sau fura. Eu nu cred în "hoţii de iubire". Să fii paznic în iubire e o muncă falimentară. Nimeni nu posedă pe nimeni. Până la urmă totul se reduce la încredere. Dacă nu există încredere, iubirea moare de la sine, fără intervenţia cuiva.
Iubirea e precum lumina, amândouă au nevoie să strălucească... Şi cum pot să o facă, dacă tu o ţii ascunsă? În iubire nu trebuie să fie forţă, ci duioşie, nu constrângere şi control, ci libertate.
Iubirea care controlează, intră cu bocancii în inimitatea celuilat, ameninţă. manipulează, de fapt nu e iubire. E un amărât de surogat, care îţi lasă doar impresia că nu îţi mai e sete şi foame de fericire. Dar, în timp, se dovedeşte că e o mare minciună.
Iubirea se cere împărtăşită, lăsată liberă să strălucească şi în cele din urmă trăită cu încredere.
P.S. Nu aş putea trăi lângă cineva care mi-ar da mereu impresia că trebuie să-l păzesc, să-l conving că este al meu. La uşile iubirii nu mi-am făcut încuietori şi nici nu m-am pus paznic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu