Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 9 iulie 2014

Uneori...


Uneori e nevoie, să iei o pauză, ca să poți să vezi lucrurile mai clar, să-ți poți reevalua prioritățile, să înțelegi cine e lângă tine și cine nu. Uneori, e nevoie să pleci, ca să ai unde te întoarce, ca să înțelegi cine te caută și cui i-ai lipsit.
Uneori, simți nevoia să te detașezi, să fii doar cu tine, nu din egoism, ci pentru că ai obosit să înțelegi, să încerci, să lupți, să aștepți la nesfârșit și să nu găsești răspunsuri la întrebări.
Da, uneori trebuie să pleci, însă de cele mai multe ori, cred că nu e nevoie să te îndepărtezi ca să înțelegi care sunt persoanele ce merită să facă parte din viața ta.
Uneori, amintirile ne ajung din urmă și retrăim tot ce am greșit, tot ce am făcut din impuls sau nepricepere, tot ce nu am făcut atunci când simțeam. Uite, așa se nasc regretele... Am bifat și eu câteva pe lista vieții... Cum ar fi: regretul că poate nu am știut cum să comunic cu cei la care țin, nu am reușit să le transmit ce mi-am dorit așa mult; regretul că deseori, am așteptat ca celălalt să mă iubească, să-mi ofere mângâiere, liniște, când puteam să o fac eu.
Uneori, trebuie să te scuturi de praful regretelor și să continui să mergi acolo unde indicatorul arată: Iubirea e la o inimă... distanță! Să fii asemeni unui nor ce se scutură de lacrimi si caută soarele... Poate că la un moment dat, iubirea s-a ascuns, dar e acolo, într-un colț de inimă, așteptând să-i vezi privirea și să-i înțelegi menirea.
Am înțeles că dacă am iubire și o ofer, nu mă voi simți niciodată singură.
Niciodată nu renunța la ceea ce iubești și visezi, nu renunța la idealuri mari pentru supărări mărunte. Nu uita că lucrurile mărețe cer timp, sacrificii și continuitate în sentimente.
9.07.2014


Lavinia Niculicea



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu