Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

joi, 17 aprilie 2014

Fii bun şi vei cuceri orice inimă!

Bunătatea este cea mai frumoasă calitate, care mă atrage la un om. Să fii bun într-o lume în care mulţi sunt răi, este în opinia mea trăsătura care te face să fii superior, să ai o clasă peste cele cerute la şcoală.
Am observat că mulţi încearcă să fie buni, când alţii le spun că trebuie să fie aşa, când este o sărbătoare importantă, când au ceva de câştigat, când primesc ceva la schimb, când vor să impresioneze pe cineva… A fi bun în aparenţă este ca şi cum ai face paradă de sentimentele tale, ai expune pe o tarabă trăiri, cuvinte, motivaţii, ce nu valorează nimic. Sunt kitsch-uri, falsuri… Cât poţi să câştigi, dacă încerci să le vinzi? Nimic.
A fi bun cu adevărat înseamnă să nu-ţi negociezi sau să-ţi vinzi sentimentele, ci să îţi expui inima aşa cum e ea: cu vulnerabilităţi, cu greşeli, cu cârpituri pe ici, pe acolo, însă cu dorinţa de a o împărţi cu alţii, de a lăsa ca nuditatea ei să încânte inima altcuiva. A fi bun cu adevărat nu presupune să îţi fixezi o zi anume când te comporţi cu milă şi iubire, spre exemplu: de Crăciun sau de Paşti; nu presupune să dăruieşti doar atunci când ai mult, sau doar cui îţi convine, pentru că nici soarele nu luminează doar într-o zi şi nici ploaia nu cade doar peste anumiţi oameni… Bunătatea autentică este vizibilă oricând, oricui, oriunde. Ea nu poate fi  ascunsă sau simulată. Aşa cum nici lumânarea nu o poţi ascunde într-un pahar.
Probabil că o să-mi spuneţi: De ce să fiu bun? Dacă aleg să fiu bun voi fi luat drept fraier!E adevărat ca bunătatea e considerată naivitate, o slăbiciune, având în vedere societatea în care trăim.  Însă, omule, dacă eşti bun, în ochii lui Dumnezeu eşti puternic, frumos, dar mai ales Om. Cum vei vrea să fii privit? Prin ochii lumii sau prin cei ai lui Dumnezeu?
Beethoven spunea: „Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea. „
Eu spun: Învaţă că bunătatea este paşaportul tău spre o lume mai frumoasă! Fii bun şi vei cuceri orice inimă pentru totdeauna! Nu uită că binele făcut de un om bun nu se uită niciodată… E ca o amprentă care mereu va lăsa urme.
Dar cum recunoşti bunătatea? Eu cred că:
Bunătatea este atunci când oamenii te rănesc, dar tu continui să crezi în ei, că undeva acolo există un sâmbure de lumină, de frumos.
Bunătatea este atunci când pe pământ binele îţi este răsplătit cu rău, dar tu continui să aştepţi răsplata celui de Sus.
Bunătatea este atunci când încerci să contribui cu puţinul sufletului tău, dăruindu-i celui la pământ aripi să zboare, celui înfrânt un motiv de a se ridica, celui neiubit încrederea că poate fi iubit.
Bunătatea este atunci când alegi să fii Iubire, chiar dacă viaţa te alege să suferi.
Bunătatea este atunci când vrei şi poţi să schimbi lumea, când nu rămâi la stadiu de spectator lângă scena lumii, ci intri pe scena si te implici în rolul vieţii tale.
Bunătatea este atunci când laşi cuvântul „noi” să vorbească mai tare decât cuvântul „eu”.
Bunătatea este atunci când arăţi că un suflet frumos este mai valoros decât o haină Versace.
Bunătatea este atunci când îi înveţi pe alţii semnificaţia cuvântului: împreună”.
Bunătatea este atunci când înţelegi că a fi este mai important decât a avea, că a dărui este mai plăcut decât a primi.

Bunătatea  este atunci când dăruirea ta nu rămâne la nivel declarativ, ci merge până la nivel faptic, când ajungi să te confunzi cu divinitatea în actul dăruirii.
Aşa cum cerul dăruieşte ploaia pământului, blând, cu iubire, pentru totdeauna, aşa îţi voi dărui eu inima, ţie….

17.04.2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu