Treceți la conținutul principal

Zbor frânt...




Am urmarit cu emotie si nerabdare, in seara fatidica de luni, 20 ianuarie, cum autorităţile româneşti se ocupau cu căutarile celor 7 români răniţi în accidentul de avion, din Munţii Apuseni. Speram într-un deznodământ fericit ca miloane de români, însă nu a fost aşa cum ne-am aşteptat cu toţii. Şi asta nu pentru că accidentul ar fi pus capăt speranţelor acelor raniti, ci pentru că cei care conduc această ţară nu s-au implicat suficient, nu au coordonat cum trebuie aceasta operaţiune, nu au învăţat nimic din dramele asemănătoare, sunt preocupaţi mai mult de interesele personale decât de dramele românilor. 
Cum e posibil ca acei oameni minunaţi, (cei 5 doctori si 2 piloti) care si-au riscat viaţa şi salveaza mii de oameni să scape cu viaţă din acel accident, dar sunt pe cale să moară de frig in munti, (chiar 2 dintre ei au decedat) pentru că autorităţile şi cei abilitaţi sunt buimaci şi incompetenţi. Multă nepasare si lipsa de implicare.
Cum e posibil să-i caute timp de 7 ore si sa fie incapabili să-i localizeze cu toata tehnologia sofisticata care se pare ca mai mult i-a derutat, decât i-a ajutat? E revoltator si te simti neputincios, indurerat, furios...
Le-au dat o palmă celor din fruntea tarii, cei 3 localnici, sateni simpli, dar inimosi, care au fost ghidati de instinct divin, iubire faţă de semeni, luciditate si mult curaj. Ei sunt Eroi pentru au ajuns la timp, ei impreună cu pilotul Adrian Iovan, care a adus oamenii in viata la sol...
Sunt multe intrebări care nu-şi găsesc răspunsul... Rămân doar lacrimi, păreri de rău, multă frustrare şi durere...
Ce a rămas în urma unui zbor frânt? Speranţe spulberate, vieţi frânte şi "vinovaţii fără vină' care pasează responsabilitatea de la unul la altul, plus ca mai dau dovada si de cinism, prostie si aroganta prin felul cum reactioneaza...
A murit un chip luminos, cu inima de inger, aceste medic rezident, Aurelia Ion, care avea visuri mare si toata viata inainte... Alaturi de ea, si-a pierdut viata, pilotul, Adrian Iovan, care i-a adus in viata pe multi, cu multe riscuri...
Sunt bani pentru catedrale, dar nu sunt bani pentru sistemul medical, sunt bani pentru mobilierul parlamentului, dar nu sunt bani pentru mijloace de transport sigure.
Sa fii nevoit sa zbori cu o rabla nesigura pentru a salva vieti. Cate tragedii mai trebuie sa aiba loc pentru a se schimba ceva? Ne revoltam doar atunci cand se intampla o tragedie de genul asta, iar apoi totul se uita... E ca un foc de paie care se aprinde si apoi se stinge repede... E revoltator, nedrept si inuman...
Nimic durabil nu se intemeieaza pe indiferenta si egoism...
Restul e tacere...

 Pilotul, Adrian Iovan şi studenta la Medicina, Aura Ion, morţi în accidentul aviatic

Lacrimi in cer si ... pe pământ!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe
2 comentarii
Citiți mai multe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe