Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 22 ianuarie 2014

Zbor frânt...




Am urmarit cu emotie si nerabdare, in seara fatidica de luni, 20 ianuarie, cum autorităţile româneşti se ocupau cu căutarile celor 7 români răniţi în accidentul de avion, din Munţii Apuseni. Speram într-un deznodământ fericit ca miloane de români, însă nu a fost aşa cum ne-am aşteptat cu toţii. Şi asta nu pentru că accidentul ar fi pus capăt speranţelor acelor raniti, ci pentru că cei care conduc această ţară nu s-au implicat suficient, nu au coordonat cum trebuie aceasta operaţiune, nu au învăţat nimic din dramele asemănătoare, sunt preocupaţi mai mult de interesele personale decât de dramele românilor. 
Cum e posibil ca acei oameni minunaţi, (cei 5 doctori si 2 piloti) care si-au riscat viaţa şi salveaza mii de oameni să scape cu viaţă din acel accident, dar sunt pe cale să moară de frig in munti, (chiar 2 dintre ei au decedat) pentru că autorităţile şi cei abilitaţi sunt buimaci şi incompetenţi. Multă nepasare si lipsa de implicare.
Cum e posibil să-i caute timp de 7 ore si sa fie incapabili să-i localizeze cu toata tehnologia sofisticata care se pare ca mai mult i-a derutat, decât i-a ajutat? E revoltator si te simti neputincios, indurerat, furios...
Le-au dat o palmă celor din fruntea tarii, cei 3 localnici, sateni simpli, dar inimosi, care au fost ghidati de instinct divin, iubire faţă de semeni, luciditate si mult curaj. Ei sunt Eroi pentru au ajuns la timp, ei impreună cu pilotul Adrian Iovan, care a adus oamenii in viata la sol...
Sunt multe intrebări care nu-şi găsesc răspunsul... Rămân doar lacrimi, păreri de rău, multă frustrare şi durere...
Ce a rămas în urma unui zbor frânt? Speranţe spulberate, vieţi frânte şi "vinovaţii fără vină' care pasează responsabilitatea de la unul la altul, plus ca mai dau dovada si de cinism, prostie si aroganta prin felul cum reactioneaza...
A murit un chip luminos, cu inima de inger, aceste medic rezident, Aurelia Ion, care avea visuri mare si toata viata inainte... Alaturi de ea, si-a pierdut viata, pilotul, Adrian Iovan, care i-a adus in viata pe multi, cu multe riscuri...
Sunt bani pentru catedrale, dar nu sunt bani pentru sistemul medical, sunt bani pentru mobilierul parlamentului, dar nu sunt bani pentru mijloace de transport sigure.
Sa fii nevoit sa zbori cu o rabla nesigura pentru a salva vieti. Cate tragedii mai trebuie sa aiba loc pentru a se schimba ceva? Ne revoltam doar atunci cand se intampla o tragedie de genul asta, iar apoi totul se uita... E ca un foc de paie care se aprinde si apoi se stinge repede... E revoltator, nedrept si inuman...
Nimic durabil nu se intemeieaza pe indiferenta si egoism...
Restul e tacere...


Pilotul, Adrian Iovan şi studenta la Medicina, Aura Ion, morţi în accidentul aviatic

Lacrimi in cer si ... pe pământ!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu