Am învăţat că boala poate fi îndrumătorul perfect spre calea divină,un îndrumător care te ajută să te descoperi pe tine însăţi,eul lăuntric.Visul de a dansa,de a fi o balerină,se îndepărta tot mai mult de mine.Era ca un soare ce se pierdea în asfinţit.Eram ca o pasăre cu aripile rănite.Trebuia să renunţ la acest vis,trebuia să-mi redirecţionez aspiraţiile.Dumnezeu a avut alt plan cu mine.Mi-a dat alt vis pe care să-l transpun în realitate-acela de a crea şi de a preda.
Mi-am dorit sa fac o facultate.Însă cei din jurul meu nu m-au încurajat în acest sens,spunându-mi că nu are rost în situaţia mea,că e mult prea greu şi „de ce să mă chinui”,conform spuselor lor.Eu nu am vrut să renunţ la acest vis deoarece sunt de părere că trebuie să-ţi urmezi visurile în care crezi până la marginea pământului daca este nevoie.Iar verbul „a renunţa” nu m-a caracterizat niciodată ci verbul”a lupta” m-a incitat întotdeauna să-i descopăr înţelesul.Mi-am amintit cuvintele pline de forţă ale latinilor care sunau cam aşa”Per aspera ad astra.”,tradus”Pe căi anevoioase se ajunge la stele”.Într-adevăr,drumul spre stele e anevoios,plin de hopuri şi accidente,sunt necesare multe eforturi,sacrificii şi renunţări.Nu ezit să înfrunt provocările pe care viaţa mi le scoate în drum şi consider că,deşi existenţa mea este fragilă,merită să lupt pentru fiecare clipă.
M-am încăpăţânat să cred în visul meu şi la vârsta de 25 de ani,cu ceva întârziere m-am înscris la Facultatea de Limba şi Literatura Română,specializare limba română-limba engleză.În cele din urmă,văzându-mi încăpăţânarea,părinţii m-au susţinut pe drumul meu anevoios,cred că n-au avut incotro.Perseverenţa şi determinarea mea au dat roade.Nu a fost uşor,aşa cum era de aşteptat.Trebuia să mă deplasez la o distantă de 20 de km,uneori pe vreme proastă,să urc scări în conditiile in care eu mă aflam.Însă părinţii ca intotdeauna mi-au fost alături,m-au ajutat să ajung la facultate şi astfel să o pot termina.Examenele le-am luat cu note foarte mari,culminând cu examenul de licenţă.Dumnezeu mi-a răsplătit eforturile şi mi-a dat satisfacţia ce derivă din atingerea viselor şi împlinirea obiectivelor. Îmi place să lucrez cu copiii,să fiu eu aceea care îi introduc în universul limbilor şi al literaturii străine şi să le dezleg tainele învăţăturii.Astfel, am păşit pe urmele mamei,învăţând de la ea arta de a preda.Îmi place să citesc,in special poezie.
Sunt subjugată de poemele marelui Mihai Eminescu,poetul nepereche al literaturii române.Când citesc,parcă plutesc intr-o lume plină de culoare,lăsându-mă purtată de fascinaţia şi energia cuvintelor,zburând pe culmile sublime ale literaturii.Într-o zi,stând la masa de scris,am luat un creion şi o foaie de hârtie şi am început să dau viaţă,formă cuvintelor.Cuvintele se năşteau cu atâta bucurie şi repeziciune,încât eram de-a dreptul uimită.Era ca şi cum zăgazurile fiinţei se rupseseră şi apele cuvintelor începuseră brusc să curgă.
Ţin minte că atunci când am început să compun primele mele poezii,era o zi friguroasă de ianuarie,soarele tocmai apusese,iar eu eram singură în cameră.Sufeream şi eram năpădită de o sumedenie de gânduri şi stări.Am conştientizat că suferinţa stimulează actul creaţiei.Se spune că lucrurile cele mai frumoase şi valoroase se nasc în momente de suferinţă.Mai întâi,am început să păşesc pe tărâmul poeziei,cu paşi sfioşi,apoi am trecut la proză,un domeniu mai complex,în opinia mea.În această carte,cititorii mei,aveţi ocazia de a-mi citi creaţiile.Las la latitudinea voastră,aprecierea sau critica.
Mi-am dorit să scriu din două motive.Un prim motiv ar fi că,atunci când scriu mă exprim cel mai bine,îmi fac cunoscute cele mai intime trăiri,de fapt simt că mă transfigurez,devin cu totul altă persoană atunci când creez.Un al doilea motiv ar fi că,prin scris sunt capabilă să ating coardele sensibile ale celor din jur.Mi se pare fascinant ca prin cuvinte să trezesc emoţii puternice celor ce mă ascultă.Prin cuvintele mele pot sa-i fac pe oameni să simtă în acelaşi timp cu mine bucuria,tristeţea,fericirea,suferinţa,speranţa şi entuziasmul.Nu este minunat acest lucru?Un scriitor are o astfel de putere.Eu aş asemăna un scriitor cu un magician.Un magician poate să transforme un lucru doar atingându-l cu bagheta-i magică.Un scriitor prin cuvinte poate crea magia,poate să-i vrăjească,să-i captiveze pe cei care îi citesc opera.Scriitorul,prin cuvinte meşteşugite şi pline de har,poate să atingă,să mişte sufletele oamenilor si să le transforme asemenea alchimistului.
Când scriu,îi introduc pe cei din jur într-un univers minunat,de basm,în care ei îşi retrăiesc copilăria,tinereţea,regăsindu-se în cuvintele mele.Mi-am dorit mult să am puterea de a trezi în ceilalţi emoţii pozitive.Iar cuvintele au această energie,pot crea trăiri profunde.Cuvintele sunt vii şi pline de forţă,astfel încât pot să reveleze cele mai ascunse gânduri şi intenţii. Este important să folosim cuvintele cu scopul de a vindeca,de a zidi şi nu de a răni sau dărâma.Nu e mereu uşor să alegi cuvintele potrivite.Dar e recompensator să ştim că prin cuvânt putem aduce un zâmbet pe feţele oamenilor şi stropi de bucurie în inima lor.Prin cuvinte,putem să schimbăm clipa nefastă şi să îmbogăţim viaţa unei persoane.
Mi-am dorit sa fac o facultate.Însă cei din jurul meu nu m-au încurajat în acest sens,spunându-mi că nu are rost în situaţia mea,că e mult prea greu şi „de ce să mă chinui”,conform spuselor lor.Eu nu am vrut să renunţ la acest vis deoarece sunt de părere că trebuie să-ţi urmezi visurile în care crezi până la marginea pământului daca este nevoie.Iar verbul „a renunţa” nu m-a caracterizat niciodată ci verbul”a lupta” m-a incitat întotdeauna să-i descopăr înţelesul.Mi-am amintit cuvintele pline de forţă ale latinilor care sunau cam aşa”Per aspera ad astra.”,tradus”Pe căi anevoioase se ajunge la stele”.Într-adevăr,drumul spre stele e anevoios,plin de hopuri şi accidente,sunt necesare multe eforturi,sacrificii şi renunţări.Nu ezit să înfrunt provocările pe care viaţa mi le scoate în drum şi consider că,deşi existenţa mea este fragilă,merită să lupt pentru fiecare clipă.
M-am încăpăţânat să cred în visul meu şi la vârsta de 25 de ani,cu ceva întârziere m-am înscris la Facultatea de Limba şi Literatura Română,specializare limba română-limba engleză.În cele din urmă,văzându-mi încăpăţânarea,părinţii m-au susţinut pe drumul meu anevoios,cred că n-au avut incotro.Perseverenţa şi determinarea mea au dat roade.Nu a fost uşor,aşa cum era de aşteptat.Trebuia să mă deplasez la o distantă de 20 de km,uneori pe vreme proastă,să urc scări în conditiile in care eu mă aflam.Însă părinţii ca intotdeauna mi-au fost alături,m-au ajutat să ajung la facultate şi astfel să o pot termina.Examenele le-am luat cu note foarte mari,culminând cu examenul de licenţă.Dumnezeu mi-a răsplătit eforturile şi mi-a dat satisfacţia ce derivă din atingerea viselor şi împlinirea obiectivelor. Îmi place să lucrez cu copiii,să fiu eu aceea care îi introduc în universul limbilor şi al literaturii străine şi să le dezleg tainele învăţăturii.Astfel, am păşit pe urmele mamei,învăţând de la ea arta de a preda.Îmi place să citesc,in special poezie.
Sunt subjugată de poemele marelui Mihai Eminescu,poetul nepereche al literaturii române.Când citesc,parcă plutesc intr-o lume plină de culoare,lăsându-mă purtată de fascinaţia şi energia cuvintelor,zburând pe culmile sublime ale literaturii.Într-o zi,stând la masa de scris,am luat un creion şi o foaie de hârtie şi am început să dau viaţă,formă cuvintelor.Cuvintele se năşteau cu atâta bucurie şi repeziciune,încât eram de-a dreptul uimită.Era ca şi cum zăgazurile fiinţei se rupseseră şi apele cuvintelor începuseră brusc să curgă.
Ţin minte că atunci când am început să compun primele mele poezii,era o zi friguroasă de ianuarie,soarele tocmai apusese,iar eu eram singură în cameră.Sufeream şi eram năpădită de o sumedenie de gânduri şi stări.Am conştientizat că suferinţa stimulează actul creaţiei.Se spune că lucrurile cele mai frumoase şi valoroase se nasc în momente de suferinţă.Mai întâi,am început să păşesc pe tărâmul poeziei,cu paşi sfioşi,apoi am trecut la proză,un domeniu mai complex,în opinia mea.În această carte,cititorii mei,aveţi ocazia de a-mi citi creaţiile.Las la latitudinea voastră,aprecierea sau critica.
Mi-am dorit să scriu din două motive.Un prim motiv ar fi că,atunci când scriu mă exprim cel mai bine,îmi fac cunoscute cele mai intime trăiri,de fapt simt că mă transfigurez,devin cu totul altă persoană atunci când creez.Un al doilea motiv ar fi că,prin scris sunt capabilă să ating coardele sensibile ale celor din jur.Mi se pare fascinant ca prin cuvinte să trezesc emoţii puternice celor ce mă ascultă.Prin cuvintele mele pot sa-i fac pe oameni să simtă în acelaşi timp cu mine bucuria,tristeţea,fericirea,suferinţa,speranţa şi entuziasmul.Nu este minunat acest lucru?Un scriitor are o astfel de putere.Eu aş asemăna un scriitor cu un magician.Un magician poate să transforme un lucru doar atingându-l cu bagheta-i magică.Un scriitor prin cuvinte poate crea magia,poate să-i vrăjească,să-i captiveze pe cei care îi citesc opera.Scriitorul,prin cuvinte meşteşugite şi pline de har,poate să atingă,să mişte sufletele oamenilor si să le transforme asemenea alchimistului.
Când scriu,îi introduc pe cei din jur într-un univers minunat,de basm,în care ei îşi retrăiesc copilăria,tinereţea,regăsindu-se în cuvintele mele.Mi-am dorit mult să am puterea de a trezi în ceilalţi emoţii pozitive.Iar cuvintele au această energie,pot crea trăiri profunde.Cuvintele sunt vii şi pline de forţă,astfel încât pot să reveleze cele mai ascunse gânduri şi intenţii. Este important să folosim cuvintele cu scopul de a vindeca,de a zidi şi nu de a răni sau dărâma.Nu e mereu uşor să alegi cuvintele potrivite.Dar e recompensator să ştim că prin cuvânt putem aduce un zâmbet pe feţele oamenilor şi stropi de bucurie în inima lor.Prin cuvinte,putem să schimbăm clipa nefastă şi să îmbogăţim viaţa unei persoane.
Comentarii
Trimiteți un comentariu