Mă văd pe mine ca-ntr-o oglindă,
Inima-mi bate în metafore și rime,
Cu versul universuri paralele colindă,
Fără a avea rău de înalțime...
E simplu să povestesc despre viață,
Mult mai greu este să o trăiesc.
Fac din fiece zi o declarație de speranță
Prin gândul bun, pe-o stea mă iscălesc.
Să fiu o lumină când bezna se lasă,
Să-nfloresc universuri într-un timp arid,
Răsturnând clepsidra pe a tăcerii masă,
Clipa mă va hrăni cu veșnicia, de nu o ucid.
În final, rămâne o singură-n întrebare:
Am sorbit cu sete picătura de pe ale vieții
buze?
Răsfățată de fluturii visării cu nectar și
soare
Îmi las zâmbetul furat de cele nouă muze.
Autor: Lavinia Elena Niculicea
Comentarii
Trimiteți un comentariu