Lavi en rose

S-a dus și 2015… A fost cel mai greu și dureros an. Anul în care am aflat diagnosticul crunt al mamei, apoi pierderea ei. Un an de luptă, de voință, de speranță, de durere, de învățăminte profunde. La greu, iubirea se cerne, oamenii din jur, pe care-i iubești, pleacă sau rămân. Viața mi-a predat lecțiile ei uneori cu tristeţe, cu dezamăgire, cu durere, alteori cu fiorii descoperirii ineditului, cu inima de copil, așteptând miracolul. Am învățat că durerea te învață mai bine  despre viață, despre tine, despre ceilalți, decât bucuria, că ea îți descoperă o altă realitate, una mai profundă, cea a sufletului tău, că doar Dumnezeu e adevărul absolut că toate celelalte în viață sunt relative. Afli că lucrurile materiale se pot recupera, dar viața nu. Că timpul e prețios și oamenii fragili, că o clipă îți poate răsturna tot universul, că întâlnirea cu un om îți poate schimba întregul mod de a simți, că nimic nu se întâmplă fără rost și fără motiv. Am învățat că timpul nu vindecă răni...

Omul puternic reuşeşte să vadă soarele în mijlocul furtunii şi chiar dacă este lovit îşi menţine privirea către cer, mulţumindu-i Domnului pentru rănile care îi reamintesc că e viu, pentru florile care îl învaţă să dăruiască, pentru lacrimile care îi lasă sufletul curat, pentru păsările care îl învaţă să zboare, pentru oameni care îl învaţă că iubirea bate cel mai tare într-un piept de om. Un om este cu adevărat puternic atunci când iubeşte... Să fim puternici, indiferent pri n ceea ce trecem! Viaţa nu e uşoară, dar nici noi nu suntem uşor de înfrânt, nu-i aşa? (Despre Omul puternic, 14.12.2015),  Lavinia Elena Niculicea

Azi noapte mi-a apărut un înger în vis: era mama. Îmi vorbea şi totul mi se părea real... E paradoxal, însă cu cât e mai aproape cineva pe care-l iubeşti, cu atât mai mult ţi se face dor de el... Aş fi vrut să pot să o scot din acel vis şi să rămână cu mine în această realitate, de multe ori cenuşie şi neînţeleasă. Să o pot îmbrăţisa. O pot face doar prin aceste versuri: Visez că vei veni şi-n astă iarnă Mă vei îmbrăţişa ca altădat' Balsam vei pune pe a mea rană Mamă, din vis nu ai să pleci niciodat'... Şi dorul tău îl voi purta de acum Ca pe a cerului nestemată, Să-mi lumineze al vieţii drum Mama, cum să trăiesc,vino şi mi-arată! (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 13 decembrie 2015) P.S. Doamne, cum aş putea uita începutul, unde aş putea regăsi cel mai cald loc, braţele mamei?

Azi, am primit o dovadă a iubirii lui Dumnezeu... De fapt, de-a lungul timpului am primit nenumărate astfel de dovezi din partea Celui de Sus şi a oamenilor, chiar dacă am trecut prin situaţii dureroase. Da, am primit lecţii dure de viaţă, dar şi lecţii minunate de iubire, de bunătate... Întotdeauna viaţa compensează lucrurile. Ca şi cum cerul plin de nori este străpuns adeseori de o rază de lumină. Ştiu că există Cineva acolo Sus care mă iubeşte (şi eu îl iubesc) şi îmi poar tă de grijă. Este încurajator să ştii că Cineva îţi cunoaşte inima. îţi înţelege durerea, îţi numără lacrimile, îţi ocroteşte visurile, ca şi cum ţi-ar şopti: Eu nu te-am uitat! Sunt aici lângă tine. Cel mai minunat lucru este să recunoşti prezenţa iubirii, asemeni unui porumbel care vine, se aşază lângă tine şi îţi mângâie clipele cu frânturi de Cer. Faptul că mă trezesc dimineaţă, că pot privi cerul, că-l pot cunoaşte pe Dumnezeu, că mă bucur de o floare, de un apus mirific, de prietenia celor din jur, de m...

Mama este o eroină pentru mine. Este un exemplu de femeie, soţie, mamă, dascăl… Un român adevărat. Un om care a luptat până la capăt… De la ea am învăţat că cel mai valoros verb este "a nu renunţa". Să nu renunţ la principii pentru lucruri de nimic, să nu renunţ la visuri chiar dacă drumul către ele e anevoios, să nu renunţ la luptă chiar dacă rănile mă dor, să îmi iau mereu forţa de a continua din zâmbetul ei cald şi luminos, din iubirea pentru oameni şi pentru Dumnezeu. Copilul este acea extensie a ei prin care ea îşi regăseşte visurile şi îşi continuă povestea. În mama mi-am găsit liniştea, echilibrul, forţa de a merge mai departe. În braţele ei mi-am pus neliniştile, tristeţile, eşecurile, iar ea le-a purtat cu bucurie aşa cum face o mamă, care niciodată nu se opreşte din a înţelege, a mângâia, a sprijini, a vindeca, a iubi… doar cu o privire, în care a strâns tot cerul, doar cu un cuvânt în care a turnat faguri de miere, doar cu o atingere prin care se simte pana de...