Lavi en rose

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, fără să ne întrebe, fără să ne anunţe, fără un cuvânt… Uneori, ei pleacă pentru că nu-şi mai găsesc locul lângă noi, alteori doresc să rămână însă nu ştiu cum să ne-o arate, nu mai găsesc drumul către noi… De multe ori, viaţa alege în locul lor… Moartea, boala, accidentele, neînţelegerile aleg ca ei să ne fie luaţi… şi nu avem niciun cuvânt de spus. Ne rămân întrebări chinuitoare, răspunsuri nesatisfăcătoare, o grămadă de  “ de ce-uri”, derulăm în mintea noastră un întreg film, noi fiind protagoniştii şi regizorii lui… Ne spunem: dacă aş fi fost aşa, sau poate dacă nu se întâmpla aşa, dacă i-aş fi arătat mai mult… etc. Adevărul este că pe lumea asta singura certitudine este faptul că suntem trecători şi că există pierderi ce ne lasă sufletul gol, toate celelalte sunt probabilităţi care se pot întâmpla sau nu, doar moartea este garanţia pe care o avem de la naştere. Începi să mori din clipa când te naşti, începi să trăieşti din clipa...

Azi, e un octombrie luminos... Soarele râde cu mai multă poftă pe cerul azuriu, care îmi inundă sufletul cu străluciri de veselie. Păsărelele ciripesc în graiul lor plin de candoare, trezindu-mi sufletul din tăcutele visuri.  Vântul mă atinge pe furiş, cu mângâierea crizantemelor, cu parfumul rozelor. Un fluture zboară fericit. Îl privesc cu mirarea şi bucuria unui copil. Astăzi, vântul a aruncat departe norii, iar ploaia s-a ascuns dincolo de ei. Razele soarelui alintă florile înrourate iar copacii le străjuiesc visele. Toamna are cel mai frumos zâmbet şi  îmi aduce în suflet magia prin covorul de frunze şi prin suavele miresme. Privesc căderea frunzelor ca-ntr-un dans al melancoliei. Dorul se aprinde în mine... Frunzele îmi îmbracă paşii cu eternitate. Amintirile mă urmăresc şi îmi lasă dulcele-amar parfum al aşteptării. Nu doar eu, dar cred ca şi octombrie a devenit nostalgic după vară, soare, vise...   Sunt invadată de o stare de bine, de linişte, de căldură, ...

Pentru mine, lectura este o formă a fericirii. Citirea unei cărţi mă transpune într-o altă lume, la care nu aş avea acces într-un alt mod. E un privilegiu de a mă regăsi şi a trăi mai multe vieţi. Lectura este un refugiu în care mă adăpostesc de toate superficialitatea şi mizeriile lumii. O carte este medicina pentru suflet. “O carte buna nu are niciodata sfarsit.” spunea R.D. Cumming. Da, o carte bună, pot spune eu că îţi schimbă viaţa şi vei  dori să o reciteşti, să te împrieteneşti din nou cu acea lume, care ţi-a adus o viaţă în plus. O astfel de carte este pentru mine: Pacientul Englez, pe care am citit-o pe nerăsuflate. O poveste de dragoste. De mare dragoste. Ea este una dintre cele mai frumoase istorii literare si cinematografice ale lumii. Este scrisă de Michael Ondaatje. S-a făcut şi un film după această poveste, regizat de Anthony Minghella. Pe scurt: Explorator pasionat al desertului, interesat „numai de lucrurile care nu pot fi cumparate sau vandute”, barbatul ...

Pe 10 octombrie 1967 se năştea cântăreaţa Laura Stoica, pe care am indrăgit-o foarte mult. Artista ar fi implinit 46 de ani, dar, din păcate, viaţa a avut cu ea alte planuri. Laura Stoica a murit pe data de 9 martie 2006, in urma unui tragi c accident de masină, alături de cel pe care-l iubea, Cristian Mărgescu. Stiu ca la vremea aceea m-a marcat foarte tare aceasta veste cumplita. Tocmai ce îşi găsise fericirea, era însărcinată si astepta cu emoţie să devină mamă. Ne dam seama in astfel de momente grele că viaţa e dura si imprevizibila, uneori. Tot ce putem face este să ne amintim de ea cu drag, ascultându-i vocea deosebită şi melodiile care au devenit hit-uri peste ani. Mi-a plăcut la ea atitudinea pozitivă, mereu optimistă chiar daca viaţa nu a răsplătit-o aşa cum merita. Zâmbetul ei candid şi luminos avea puterea de a-ţi oferi o stare de bine, iar vocea ei aparte îţi transmitea emoţii infinite pe care doar un artist autentic le poate transmite publicului. Era o prezenţă tonică...

"Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep." Încerc să înţeleg viaţa... Nu e uşor de făcut, dar doar aşa pot s-o trăiesc mai demn şi mai bine. Mereu mi-am zis ca nu putem fi constanţi în sentimente. Şi asta pentru simplul motiv că suntem oameni, nu suntem perfecţi, avem momente în care purtăm raiul în suflet, iar alteori iadul, de multe ori puţin din fiecare.  Nu suntem roboţi şi nu putem acţiona în fiecare zi la fel. Nu suntem nici îngeri, cu aripile mereu deschise spre eternitate. Suntem doar oameni, mânaţi de dorinţe, imperfecţiuni, îndoieli, speranţe.  Un om e un univers de stări, de cuvinte şi emoţii… Unii aleg să-şi facă cunoscute cuvintele, alţii le închid în ei, preferând să-şi arate mai degrabă emoţiile. Unii preferă ca doar tăcerea să o lase să vorbească în locul lor. Intr-adevăr, un om poartă în el mai multe vieţi şi nu ştii niciodată pe care o poţi descoperi. Viaţa e uneori ca un clovn, care tot face giumbuşlucuri.  Ne...