Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 9 ianuarie 2013

Neliniştită visare


E frig… ninge cu vise, e iarnă.
Sunt singură şi privesc afară,
la fulgii zglobii de nea.
În suflet e ca afară,
Ninge cu dor... e o neliniştită visare,
Ţurţuri se agaţă de fereastră,
Lacrimi îmi cad pe palida faţă.
Aşa cum pomii trişti îngenunchează,
În faţa neobositului vânt,

Inima mea îngenunchează
În faţa iubirii care-mi vibrează
În piept şi în gând.
Întreaga-mi fiinţă este cuprinsă
de amintiri care tot mai mult dor.
Deodată, vântul deschide fereastra
Simt cum zăpada rece îmi atinge faţa.
Aştept ca odată cu vântul să ajungă
Până la mine, vreo veste de la tine,
Dar, în zadar e frig… ninge şi e iarnă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu