Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 23 februarie 2011

Mi-e dor de primăvară și de tine!


Mi-e dor atât de mult de primăvară, de viaţă, dar mai ales de tine! Vreau să simt emoţia intensă a primăverii...îmbrăţisarea suavă a vântului călător ce neliniştit imi şopteşte cuvintele tale.
Mi-e dor de ochii tăi limpezi şi profunzi ca izvorul ce susură printre iarba deasă şi verde, ce îmi mângâiau pielea albă în dimineţile de mai. Privirea ta jucăuşă de copil cu visul treaz şi pur, îmi zâmbeşte în zori. Mă uit pe fereastra sufletului şi văd că au încolţit ghiocei, iar gândurile-mi sunt fluturi zglobi ce zboară spre corole de cer pentru a gusta dulceaţa clipelor înveşmântate în visuri nostalgice, spre găsirea esenţei de fericire. Te asemăn cu un vis de primăvară ce îmi înseninează gândul chinuit de viforul greu al solitutdinii.
Vino, vino… primăvară, cu al tău spirit tânăr şi zâmbet duios de viorele, cu al tău glas de clopoţei care cântă simfonia vieţii pe notele dragostei şi veseliei,cu al tău mers diafan ce topeşte întristarea.
ghiocel
Ale tale palme albe şi fragede îmbrăţişează pământul cu albe şi neîntinate visuri scăldate de roua speranţei în dimineţi binecuvântate. Iarna, anotimp ce plânge cu lacrimi de gheaţă, păşeşte agale pe pământul ce doarme-n dulcea aşteptare a clipelor de primăvară.Crăiasa de gheaţă pare-se că se încăpăţânează să părăsească plaiurile mioritice, iar primăvara, delicată făptură nu îndrăzneşte s-o alunge.
Iarna se agaţă de geamuri, pictând fiori reci pe fereastra sufletului meu, sculptând ştreşinile cu gheaţă, iar a mea inimă este învăluită de ceaţa amintirilor copilăriei. Copil fiind, zburdam pe dealul acoperit de un covor multicor de viorele și cocorași. Mă înveșmântam în haina albăstuie a Naturii, simțind cum prind aripi de fluture și mă înalț spre un cer golit de sumbre iluzii.
Aud ciripit de păsărele ce mă cheamă spre clipa prezentă, spre un ”Acum” încărcat de un dor nebun, aprins de raza diafană a iubirii ce a pătruns subit prin fereastra sufletului. Deși afără ninge cu fulgi mari de nea, ca o cascadă de lumină și puritate ce se revarsă peste pământul pierdut în visare...în mine simt primăvara. O simt în gânduri, în simțăminte, în zâmbet. Ea mă acoperă cu flori de speranță și prospețime, cu petale de romantism ce împrăștie în tot trupul parfum discret de fericire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu