Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 18 august 2010

Copilărie - vârstă ferice


Copilărie -vârstă ferice, de inocenţă şi exuberanţă,
Te chem cu glas suav şi zâmbet curat şi sfios,
Să-mi speli sufletul de mâlul lumii hidos.
Cât de mult eu aş dori să te regăsesc,
Copilărie - dar scump şi dumnezeisc!

De câte ori nu visăm la copilărie... Întâlnim des o situaţie paradoxală: când am ajuns la maturitate şi suntem copleşiţi de grijile omului adult, vrem să fim din nou copii, să simţim aroma dulce a inocenţei...iar atunci când suntem copii, ne-am dori ca timpul să treacă mai repede, să gustăm din clipele maturităţii pe care le vedem interesante, pline de mister. Cum e omul!!! E o sumă a contradicţiilor, a gândurilor paradoxale, a sentimentelor când confuze, când clare.
Vreau să fac o scurtă incursiune în copilărie...la acea vărstă magică, încărcată de soarele aprins al bucuriei. Mi-a aduc aminte de libertatea trăirilor, de puterea de a trece uşor peste momentele dure şi de acea inconştienţă frumoasă care te făcea să simţi bucuria din plin, fără a simţi teama de eşec...de viitor.
Copil fiind, mă aruncam în mare cu bucuria şi vioiciunea unui delfin. Mărturisesc că delfinii sunt preferaţii mei dintre toate vietăţiile create de Dumnezeu. Îi ador şi îmi place să le privesc jocul inocent, copilăresc, liber de orice constrângere pe care noi, fiinţele umane le simţim. În opinia mea, delfinii sunt inteligenţi, jucăuşi, prietenoşi, inocenţi, liberi, senzitivi şi foarte iubitori. Câteva dintre aceste atribute le recunosc şi în mine, poate de aceea mă simt apropiată de ei.


Apa mării de smarald îmi atingea suav pielea fină şi albă, îmi mângâia sufletul zburdalnic şi îmi scălda fiinţa-n lacrimile ei cristaline ce poartă-n ele dorul şi infinitul. Vântul adia diafan, cuprinzându-mi cu palmele-i arse de soare sufletul, sărutându-mi dulce fiecare atom al fiinţei mele, lăsându-mi dorinţa de libertate, de căutare şi de veşnicie. Era o comuniune adâncă şi plină de înţelesuri.
Visurile cele mai arzătoare ale copilăriei prindeau tot mai mult contur. Visam o lume mai bună în care să existe o comuniune sacră între om şi Dumnezeu. Doream ca universul meu interior, un univers al copilăriei, al visurilor pure şi îndrăzneţe să se extindă spre exterior. Anii copilăriei curgeau lin, dar viaţa avea să-mi descopere o latură necunoscută până atunci, faptul că este imprevizibilă. Viaţa ne cuprinde, ne ia în braţele sale protectoare, dar ne şi scapă din braţe atunci când ne aşteptăm mai puţin. Ea este plină de situaţii neprevăzute şi e necesar să ne adaptăm la orice situaţie.
Pentru a depăşi momentele grele ale vieţii, trebuie să ne reîntoarcem la vârsta ferice a copilăriei. Chiar dacă biologic nu se mai poate...cu sufletul putem redeveni copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu