Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 16 martie 2010

DOR DE PRIMĂVARĂ

Am un dor adânc de primăvară… de viaţă! Vreau să simt emoţia vie a primăverii.

O pasăre îşi scutură penele-i lucioase de zăpada noroioasă şi pare-se că se întreabă la fel ca mine:”De ce primăvara nu mai vine?Pe ce tărâmuri rătăceşte?
O zi trece,alta vine…văd în depărtare un stol de cocori ce-mi aduce iz de schimbare,anunţându-mă că primăvara bate la uşă şi îşi pregăteşte triumfala intrare.Soarele râde spre mine,aruncându-mi zâmbete de lumină de pe un cer acoperit de albăstrele iar vântul adie blând şi alintă pământul cu vorbe de dor.
Primăvara este anotimpul pe care-l iubesc cel mai mult şi asta pentru că în această perioadă a anului simt pregnant cum fiorul vieţii îmi atinge fiecare celulă.Primăvara îmi insuflă prospeţime,lumină,optimism,vitalitate,exuberanţă,dar mai ales iubire.Totul se regenerează,de la plante la oameni.Simt că trăiesc din nou,că gîndurile,sentimentele,dorinţele se regenerează şi respir viaţa în cel mai intens mod.Totul este vaporos,înnoit,expansiv şi mă duce într-o dimensiune în care fiinţa-mi este transfigurată de energia abundentă a Naturii,care cântă cu glas divin viaţa.Primăvara începe cu cântecul voios al păsărelelor.E sezonul zâmbetelor şi veseliei,îndemnându-ne pe toţi să zâmbim,să celebrăm fiecare moment în modul în care Universul îl face.Este timpul renaşterii sinelui.Natura se trezeşte la viaţă şi odată cu ea şi noi,iar visele noastre capătă consistenţă.
Primăvara aruncă pulbere de gingăşie peste întinderea cenuşie iar iarba înverzeşte cu repeziciune.Pomii îşi dezbracă haina groasă,argintie şi îmbracă o haină în culorile vii ale speranţei,îmbătându-ne cu mirosul ispititor al florilor de salcâm.Ghioceii,plăpânzi din fire,deodată capată putere şi înfruntă cu curaj viaţa,scoţând căpşorul de sub omătul greu pentru a sorbi cu nesaţ lumina soarelui,măreţ cavaler ce cu razele-i ţesute-n aur atinge uşor tot ce pe pământ iubeşte.Narcisele zâmbesc şăgalnic,alungând monotonia clipelor de gheaţă ce ne-au înfăşurat asemeni unui văl de ceaţă.Inspir cu putere verdele crud al firelor rebele de iarbă pe care vântul le răsfaţă cu mângâieri de vise dulci.
Primăvara mă fascinează cu chipu-i veşnic senin şi mă poartă pe aripile-i moi şi calde spre tărâmul în care anii nu mai fug,stopând dezintegrarea şi pompând-mi în vene,strop cu strop tinereţea şi veşnicia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu