Timpul – miel şi călău,
spintecă
cu sete blândele toamne.
Destinul
necordial suflă ca un alizeu
și-mi
frânge ramurile fine...
Lumina
mi-e vis sfios de vară,
cu
frunze şi muguri de vânt,
plesnind
într-o toamnă amară…
Ce
n-aş da să o nasc în cuvânt!
Clipa
zdrențuroasă s-o îmbrac de gală,
visul
să o invite la un dans nocturn
pe
muzica vieții – iluzie regală.
O
fredonăm cu toții c-un glas diurn.
Povestea
ni-i veche, nu-i nouă,
e
scrisă cu degetul de Dumnezeu,
iar
fiecare gând e strop de rouă,
sorbit
de-o inimă la greu...
Comentarii
Trimiteți un comentariu