Treceți la conținutul principal

Gânduri în pandemie

 


 Gânduri așternute-n scris în urmă cu un an, care cred ca sunt actuale și azi:
Vremurile grele ne revelează cele mai mai mari adevăruri: despre fragilitatea vieții, despre valoarea clipei și despre forța de a învinge a oamenilor. Am învățat că, în urma loviturilor, omul devine puternic, ancorat în realităţi profunde, util, plin de învăţături, şlefuit pentru viitor. Poate că această criză provocată de coronavirus ne va conștientiza să valorificăm clipele, să le dăm un sens mai profund, să ne reconfigurăm prioritățile, dorințele, obiectivele, să dăm o altă percepție lucrurilor din viața noastră, să le cântărim și să le prețuim.
Cred că oamenii învață din ceea ce experimentează și mai puțin din ceea ce li se povestește. Cred că vom ști să dăm altă conotație experiențelor, refugiindu-ne în farmecul lucrurilor simple: de a privi cerul mai des, de a mirosi o floare, de a ne părea bine de fiecare dar bun din partea vieții, de fiecare om întâlnit, de fiecare îmbrățișare și strângere de mână.
Pe mine, viața m-a ,,obligat" mai devreme să fac toate acele lucruri de mai sus. Să cred că în orice noapte e și un strop de zi, că în orice nuanță de negru e și alb, că în orice rău e și un bine, și doar în momentele grele poți să descoperi aceste înțelesuri adânci ale existenței. Am învățat să cred în bine, chiar dacă a trebuit să trec prin lucruri rele.
Poate că un lucru mic, invizibil, cum e acest virus, ne va trezi la visuri mari și va face să fie vizibile pentru noi lucrurile care contează.
@ Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Florile cerului

  Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond.   Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine.   Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea