Treceți la conținutul principal

For hope...



Azi, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, gândul îmi zboară către cei care au cunoscut fața hidoasă a acestei boli, cancerul. Cei care au supravieţuit acestei lupte crâncene cu acest temut inamic sunt puţini, dar speciali. Cunosc şi eu pe unii dintre ei. Cei mai mulţi sunt cei care au pierdut această luptă. Cei mai dragi. Cei mai speciali. Prieteni, vecini, cunoscuţi. La apogeul acestei dureri: Mama. 

Sunt Oameni, care trebuie scrişi cu majuscule pe filele vieţii. Oameni care nu pot fi numiţi învinşi. În această luptă, nu sunt învingători şi înfrânţi, ci oameni care au luptat şi iubit viaţa până la capăt. Cu demnitate, cu credință, cu speranță...
Viaţa m-a făcut să înţeleg că cea mai mare luptă este cu noi înşine. Şi e singura legală şi care poate fi câştigată. Celelalte lupte (cu oamenii, cu situaţiile) nu pot fi controlate şi nici nu ne creionează o aură de învingători. De multe ori, dăm o conotaţie eronată şi dramatică unor situaţii inerente de viaţă, lucruri de care peste 5, 10, 20 de ani, poate că nici nu ne vom mai aminti de ele.
Adevăratele tragedii şi marile dureri sunt acestea, când afli într-o zi vestea că ai o boală incurabilă, că trebuie să trăieşti cu sabia deasupra capului în fiecare clipă, că viaţa ta e asemenea unui castel de nisip care se năruie la fiecare val de neputinţă, de îndoială, de nedreptate, de durere, când cel de lângă tine îţi moare în braţe sau lângă tine. Marile dureri se trăiesc în tăcere. Ele vorbesc mai tare decât viaţa şi îşi fac ecou până dincolo de stele. Poate dacă am privi dincolo de zâmbetul unui om, i-am înțelege povestea, scrisă cu durere, sacrificiu, luptă, dor. Și poate ne-am schimba modul de a privi și a ne comporta cu cei de lângă noi.
Să fim solidari cu cei care luptă cu această boală. Să încercăm să le cunoaștem povestea, să le dăm o mână de ajutor sau poate doar ...un gând bun, din care să-și extragă dorința de a merge mai departe.
Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe
2 comentarii
Citiți mai multe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe