Tăcerea-i săgeată
cu vârful de dor
îndreptat către mâine,
Perforează înţelesul vieţii
printr-o lacrimă…
Inima a învăţat să tacă,
iar clipele sunt pietre ce vorbesc
despre noi.
Buzele le leg cu o basma
de vise.
Prin doruri, mă nasc din nou,
în acea tăcere anonimă,
unde întrebările nu au grija
răspunsurilor.
Deodată, mă înţeapă un vis
mă doare liniştea…
Îl atârn de secunde,
îl fixez de speranţă –
un déjà vu
în catacombele sufletului…
îndreptat către mâine,
Perforează înţelesul vieţii
printr-o lacrimă…
Inima a învăţat să tacă,
iar clipele sunt pietre ce vorbesc
despre noi.
Buzele le leg cu o basma
de vise.
Prin doruri, mă nasc din nou,
în acea tăcere anonimă,
unde întrebările nu au grija
răspunsurilor.
Deodată, mă înţeapă un vis
mă doare liniştea…
Îl atârn de secunde,
îl fixez de speranţă –
un déjà vu
în catacombele sufletului…
(Autor: Lavinia E. Niculicea, 3 febr. 2017)
D-NA LAVINIA,VA FELICIT PENTRU FRUMOASA POEZIE!
RăspundețiȘtergere