Lavi en rose

Uneori, viaţa este asemeni unei jungle, un teren minat pe care păşim în fiecare secundă. Fără să ne dăm seama, problemele inerente cu care interacţionm în fiecare zi, ni se incolacesc de suflet asemenea lianelor. Senzaţia naturală este de a fugi, de a te îndepărta de dilemele existenţiale cu care te confrunți. Practic de când venim pe lume şi până plecăm, avem în noi o zbatere continuă între dezamăgirea de a trăi sub povara efemerităţii trupului şi nevoia de cunoaştere, libertate şi veşnicie la care aspiră sufletul nostru. Vedem tot mai pregnant faptul că societatea zilelor noastre este incapabilă de a crea un echilibru între nevoile trupului şi cele ale sufletului. Atunci intervine o atitudine de apatie, simţindu-ne prea obosiți, sătuli de această realitate cenușie. Ne închidem în carapacea sufletului tot felul de trăiri negative ca: teama, anxietatea,frustrarea,invidia și neputința și nu mai stim ce înseamnă „ a ne bucura”.În aceste condiții, uităm să mai zâmbim, să trăim la intensi

Aceasta poezie este pentru un om extraordinar care mi-a întins o mână de ajutor când puţini au fost dispuşi s-o facă. Îl apreciez sincer pentru felul cum m-a tratat, dovedind astfel că el înţelege semnificaţia cuvântului „Om”. Este un om extrem de modest, generos, altruist, serios, cu mult bun-simţ şi dispus să te ajute. Pentru mine este şi va rămâne un om special, cu o capacitate profundă de înţelegere a naturii umane.In cartea mea,am scris despre intalnirea minunata pe care viata mi-a prilejuit-o cu acest om.Vreau sa-mi exprim multumirea prin aceste versuri, pe care le-am compus special pentru tine, Doru: E o zi specială, de sărbătoare La buchetul vieţii tale, Ai mai adăugat o floare. În astă zi frumoasă, am dorit Să-ţi urez să fii iubit şi fericit. Inima să-ţi fie de iubire plină, Viaţa să-ţi curgă ca o apă lina. Pe cerul sufletului tău Sa fie veşnic soare Fără nici un nor cu ploaie. Eşti ca o candelă în întuneric Ce luminează cu atâta putere, Multe suflete ce sufe

Mi-e dor atât de mult de primăvară, de viaţă, dar mai ales de tine! Vreau să simt emoţia intensă a primăverii...îmbrăţisarea suavă a vântului călător ce neliniştit imi şopteşte cuvintele tale. Mi-e dor de ochii tăi limpezi şi profunzi ca izvorul ce susură printre iarba deasă şi verde, ce îmi mângâiau pielea albă în dimineţile de mai. Privirea ta jucăuşă de copil cu visul treaz şi pur, îmi zâmbeşte în zori. Mă uit pe fereastra sufletului şi văd că au încolţit ghiocei, iar gândurile-mi sunt fluturi zglobi ce zboară spre corole de cer pentru a gusta dulceaţa clipelor înveşmântate în visuri nostalgice, spre găsirea esenţei de fericire. Te asemăn cu un vis de primăvară ce îmi înseninează gândul chinuit de viforul greu al solitutdinii. Vino, vino… primăvară, cu al tău spirit tânăr şi zâmbet duios de viorele, cu al tău glas de clopoţei care cântă simfonia vieţii pe notele dragostei şi veseliei,cu al tău mers diafan ce topeşte întristarea. Ale tale palme albe şi fragede îmbrăţişează pă

Iubirea e o taină, vechi poem scris în cer, creat în dansul clipelor, al gândurilor eterne de îngeri cu aripi albite-n lumină Au rupt un mănunchi de raze vii, divine de la tronul măreț, cu lacrimi de sânge le-au stropit, zi şi noapte au lucrat neîncetat, până au plămădit Dorul şi Iubirea.

Aşa cum pământul uscat de soare Are nevoie de picurii de ploaie, Aşa am eu nevoie de Cuvântul Tău, Doamne ! Aşa cum o floare gentilă Are nevoie de razele de soare, Aşa am eu nevoie de Lumina Ta, Doamne ! Aşa cum un fluture zglobiu Are nevoie de aripi să zboare, Aşa am eu nevoie de Braţul Tău, Doamne.

Sufletul meu e un alb și sălbatic crin, strivit de tăcute vânturi și ploi târzii udat cu lacrimi muiate-n curcubeu de dor Ești fluture cu aripile frânte-n tăcere cauți nectarul clipei rătăcită-n infinit. îmi atingi suav petalele de cer și lumină să nu-mi ucizi corola de tainice visuri Crin Vezi mai multe imagini din diverse