Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond. Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine. Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea