Lavi en rose

Ce este un zâmbet? Tu cum l-ai defini? m-a întrebat el curios. -Este un bulgăraş de soare rătăcit pe chipul nostru ce luminează atât sufletul nostru cât şi pe al celor ce ne privesc. Un zâmbet este dovada faptului că am învăţat să trăim simplu şi autentic, că ştim să dăruim din inimă şi să iubim necondiţionat. Când zâmbim, le dăruim celorlalţi o fărâmă din fiinţa noastră, arătăm că ştim cine suntem şi ce posedăm în interior, că avem încredere în noi şi in ceilalţi, considerându-i demni de a primi ceva din sufletul nostru. Îmi place să zâmbesc pentru că ştiu că pot astfel dărui, împlinind legea iubirii. Când zâmbesc mă simt vie, mă simt eu, cea naturală şi dezinvoltă. -Când tu îmi zâmbeşti, viaţa mi se pare un vis de dragoste din care nu mi-aş mai dori să mă trezesc niciodată, replică el cu emoţie în glas. -Cred că zâmbetul este imortalizarea pe chip a clipei de fericire, care zace în străfundurile fiinţei noastre,este radiografia frumuseţii interioare, am spus eu fericită. -Oare de...

Într-o dimineaţă, am simţit că razele vioaie ale soarelui au penetrat perdeau de nori groşi şi cenuşi ce acoperea cerul şi au pătruns în cameră, trezindu-mă după un somn dulce şi odihnitor în care fiinţa-mi a hoinărit pe tărâmurile îndepărtate ale visului. Ochii-mi mici şi toropiţi de somn s-au deschis încet, devenind surâzători în clipa în care am văzut chipul celui ce-mi umplea sufletul cu iubire. Pe chipul lui se citea nemărginirea şi clipa divină de iubire ce îndelung sufletul meu le-a căutat cu înfrigurare. El mă privea îndelung cu duioşie şi nesăţioasă dorinţă de parcă eram asemenea unei picături din nectarul celest pe care se pregăteau să-l soarbe zeii. El mă sorbea cu privirea-i caldă şi senină de copil, dornic de a citi pe nerăsuflate toate filele sufletului meu, de a se contopi cu infinitul din mine în visul cu angelice trăiri şi în nebunia clipelor înfierbântate. El,oaza de bucurie a sufletului meu îmi şoptea în mod tainic: ”Te iubesc!... tu eşti clipa rătăcită a inimii mel...

În valuri de iubire mă arunc, lacrimi de soare îmi zvântă visurile în care plouă cu dor, mă înec în ale tale dezmierdări ce preface-n jar, triste regrete. opreşte, cu privirea-ţi colorată în nuanţele apusului din Rai, clipa crudă ce iute se grăbeşte gonind prin clepsidra de iluzii, să mă lase să gust nemărginirea ce are parfumul săruturilor tale să simt atingerea gândurilor tale din dimineţile fierbinţi de vară. iubite, simţi cum sufletele noastre dansează pe melodia tainelor vieţii care sparge stânca tăcerii de ieri? vreau ca noi, să amăgim timpul hain cu un vis ţesut, cu fire de suflet albastru sa prindem aripile veşniciei în zborul liber al dragostei.

Pe paginile sufletului meu, împletesc o cunună de gânduri, ce au aroma dulce a crinilor în nopţile de vară. Cuvinte scrise cu cerneala dorului de tine, le aştern pe foi de clipe. Mă gândesc la cum e viaţa… îşi schimbă mult prea des înfăţişarea şi veşmintele. Poate că azi, ea are chef, să se îmbrace cu o rochie de vise în culori vii, mâine va purta haine cenuşii, poimâine cine ştie… iar, noi oamenii suntem nevoiţi să ţinem pasul cu viaţa, să o înţelegem, să îi zâmbim, să o tragem la răspundere pentru eşecurile şi visurile frânte de atâta zbor deşart, să o alintăm… un lucru este cert, nu o putem evita, ci trebuie să o acceptăm aşa cum e ea: capricioasă, frumoasă, rebelă, copilăroasă, şi neînţeleasă. Îmi place să urmăresc cu privirea, zborul păsărilor ce îmi pare lin şi neobosit. În acea clipă, mă gândesc la cum e zborul oamenilor, la călătoria de multe ori extenuantă care se numeşte viaţă. Las, ca gândurile să zboare asemenea păsărilor, în galaxia unor visuri ce nu cunosc povara timpul...

Sunt ca un colţ de stea ce lumineaza adâncimea ochilor tăi vrăjiţi tăcerea nopţilor, cu lună plină de aşteptare nu-ţi mai întunecă surâsul de flori. îţi împodobesc inima, cu trandafiri albaştri înveşmântaţi în cuvinte ce nu au fost rostite încă, îţi alung oftatul şi chem un vânt de dragoste să-ţi mângâie dorul, cuprins între palmele sufletului tău, copil rebel şi singuratic. vreau să-ţi fiu singura rază, aprinsă de lumina unui vis, într-o seară târzie de mai să mă furişez în odaia gândurilor tale să mă contopesc cu visele-ţi ce-şi aşteaptă rândul la fericire.

O ploaie de gânduri cu lacrimi de vară a ţesut peste suflet pânza unei iubirii ce sărută infinitul, gândurile-mi sunt zbor spre fericire stol de pescăruşi ce-şi lasă libere visurile frânte de furtuna existenţei. mă scufund alene în valurile unui dor pictat în speranţă mă înec în lacrima necunoscută de tine în adâncimea unui vis ce nu cunoaşte povara singuratăţii. vreau să ating cu degetele fericirii curcubeul din tine să rămân fără cuvinte doar prin semnele dragostei să vorbesc sufletului tău.