Emoţie de toamnă

Scriu, privesc afară cum plouă lin…cerul plânge cu lacrimi de dragoste care cad pe pământul încărcat de dor şi aşteptare. Câţiva stropi rebeli şi obosiţi se lovesc de fereastra mea, întrerupându-mi călătoria de pe tărâmul cuvintelor şi emoţiilor. Simt că Natura vrea să mă facă părtaşă la povestea ei, să mă facă conştientă de prezenţa şi trăirile Sale. Îmi las creionul să cadă pe foaia de hartie, părăsesc masa de scris şi ies afară să trăiesc odată cu Natura clipe de veşnicie.
Picăturile reci de ploaie îmi ating faţa, înviorându-mă iar vântul mă poartă în plimbarea sa neobosită să descopăr clipele de vis căutate îndelung de sufletul meu candid. Privesc în zare un stol de păsărele ce par ca niste pete de smoală aruncate pe pânza unui pictor iscusit. Crăiasa toamnă a venit din nou. Ea vine dintr-un ţinut plin de bogăţii, aducându-ne belşug în cămările sufletului. Crăiasa ne oferă un tablou emoţionant pictat în culori vii şi stacojii. Cerul e încărcat de nori posomorâţi, trândevi şi obosiţi. Soarele stă pitit după această perdea plumburie, probabil odihnindu-se, moleşit de atmosfera de toamnă. Respir intens aerul încărcat de emoţia toamnei.

Frunzele îngălbenite s-au desprins din pomii trişti, vântul hoinar îmbrăţişându-le şi purtându-le în paşi de vals, în dansul ritmic al Naturii. Pământul jilav e acoperit de un covor stacojiu ţesut cu măiestrie din frunze galbene şi ruginii. Descopăr în mine un covor de alese sentimente ce-mi acoperă inima. Copacii se simt părăsiţi, trăindu-şi demn momentele de singurătate. Simt o stare accentuată de goliciune interioară şi mă alătur copacilor în trăirea clipelor. În aer străbate mirosul viu al ploii. Inspir acest aer şi împreună cu el, clipe pline de energia pământului. Îmi atrage atenţia un stol mare de grauri zgomotoşi ce au tăbărât pe bolta acoperită de viţa de vie. Se înfruptă cu neobrăzare şi bucurie din ciorchinii de strugurii zemoşi, nebăgând în seamă prezenţa mea. În tot aerul răsună sunetul grav al acestor păsări vesele şi răzbate până la mine mirosul adormitor al strugurilor copţi. În apropiere o pereche de gugustuci cu penele ude stau ghemuiţi şi înlănţuiţi, lăsându-se copleşiţi de sentimentul unic al dragostei.
Se aude foşnetul paşilor mei printre frunzele arămii de pe alee. Frunzele veştejite de melancolie nu şi-au pierdut graţia şi demnitatea în dansul Naturii. De o parte şi de alta a aleii sunt flori, o multitudine de culori şi miresme îmi încântă simţurile. Păşesc într-un univers de basm, de nostalgie şi emoţie.