Vreau ca timpul să fie amnezic să-i pot rescrie clipa târzie. Gândul la tine să-mi fie analgezic ce vindecă a minţii frenezie În laboratorul unui vis îi extrag esenţa să aflu formula unui irepetabil mâine. Încă îţi semnez (ne)motivat absenţa Cu fiori ce-şi scriu neliniştea-n mine. Clipa de azi îmi scotoceşte prin buzunar să găsească mărunţiş pentru o toamnă La restanţe la vis să nu avem habar Iubind îi plătim vieţii, capricioasă doamnă. Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării Să ne trateze cu un dram de noroc. De mi te va aduce în realitatea iubirii Voi intra legată la ochi în al ei joc. Şi să te văd mereu ca la început fără ochelari, doar prin lentila de dor Să simt în inimă cum îţi bate acut O aripă smulsă din al durerii condor. (Versurile: Lavinia Elena Niculicea , 23 octombrie 2016)