Treceți la conținutul principal

Lasă iubirea să fie farul tău


 



Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”.

Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere.

Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține.
Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței.

Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt.

Tragic nu este că murim, ci că nu știm să trăim. Putem să murim în fiecare zi – atunci când nu mai sperăm, nu mai iubim, nu mai dăruim, când devenim nepăsători față de oameni și insensibili la dramele lor, când ne certăm pe nimicuri și hrănim ura.

Când hrănim ura... îi dăm putere să crească. Așa cum am observat în ultimele zile, ura nu rezolvă conflicte, nu aduce liniște și nu construiește relații. Din contră, ea distruge și seamănă moarte.
Ura este ca un foc. Dacă îl lași să ardă, te consumă din interior.
Când recunoaștem ura, avem două opțiuni: fie o lăsăm să ne conducă, fie o transformăm în ceva constructiv – acțiune, înțelegere, dialog.

Să lăsăm iubirea să fie farul nostru. Într-o lume plină de zgomot, frică și tensiune, iubirea e singura busolă care nu ne minte. Ea ne arată drumul chiar și atunci când totul pare întunecat.

Chiar dacă viața nu e o poveste cu „happy end”, noi ar trebui să iubim fără „end” – fără sfârșit.

Astăzi, lasă iubirea să te ghideze în decizii, în cuvinte, în gesturi.
Cine știe? Poate exact gestul tău va fi lumina de care altcineva are nevoie.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...

Miroase a liniște

În clipa asta ești în al nouălea cer, în clipa următoare, în cădere liberă. Și totuși, de jos se vede cerul cel mai bine, iar dacă-ți îndeși tălpile în pământul reavăn, poți înflori ca o magnolie cu vârfurile în infinit. Nicio cădere nu-i întâmplătoare, iar plutirea se învață privind la păsări, exersând în sinele tău zborul. Miroase a liniște. Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 17.03.2024

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...