Românul știe ce-i durerea şi moartea, cu sânge și-a cumpărat libertatea. Cu zorii-n față și noaptea-n spate cară pe umeri stelele înaripate către ziua de mâine cu dorul de mai bine. Face echilibristică pe marginea nevoii și durerii fără să se teamă de fiorul căderii. Ca un fir de iarbă spre soare surâzând se înfrățește cu vântul, codrul, gândul ploii și cheamă în gând eroii, ca o pasăre dansând prin furtuni – umbră ce se oglindeşte în trecutul glorios. Pădurea înlăcrimată de al său vis îi cântă veșnicia printr-un strop de verde, Unirea – viu testament ce-n veci nu se pierde! Istoria îl invită la un bob de simțire, omenie-n fapte, autenticitate-n trăire… Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 24 ianuarie 2019