Treceți la conținutul principal

LIBERTATEA CUVÂNTULUI ÎN LANŢURI

“Libertatea este dreptul sufletului de a respira”-
Henry Ward Beechar

Întotdeauna m-a atras ideea de libertate...libertatea gândului, a cuvântului, a acţiunii...a spiritului.

Vezi mai multe imagini Diverse
Libertatea de exprimare este un drept fundamental pe care Constituţia ţării îl garantează fiecărui om.
Acum câteva zile am observat cu stupoare la TV cum libertatea jurnaliştilor a fost îngrădită, este vorba de Dan Diaconescu şi Doru Pârv,realizatori de televiziune care au suferit un abuz cu implicaţii politice. Abuzul îndreptat asupra libertăţii de exprimare a devenit un act vizibil pentru mulţi. Democraţia pe care ne-am câştigat-o este în pericol, iar cetăţeanul de rând se simte vulnerabil. Cred că fiecare om are dreptul de a fi judecat în libertate. Încep să mă gândesc, dacă în urmă cu două decenii, sângele ce a curs pe altarul libertăţii a curs în van. Am văzut un sistem asemeni unui măr putred ce mi-a lăsat gustul amar al injustiţiei. Mi-am dat seama că în lumea în care trăim orice e posibil şi că se întâmplă lucruri ce îţi pompează în vene indignare şi teamă. Teama că libertatea poate să-ţi fie furată de cei care se simt îndreptăţiţi să facă asta, o formă mascată de tiranie...aş putea să o numesc pe drept cuvânt,pseudo-democraţie.

Sunt neplăcut surprinsă să constat că tot mai mulţi oameni pun cătuşe: adevărului, omeniei, toleranţei, iubirii de semeni. Thomas Man spunea: ”Libertatea este legea iubirii aproapelui”. E şi mai trist atunci când asa-zisi jurnalişti lovesc într-un confrate ce este într-o situaţie dificilă, ce face parte din aceeaşi breaslă. În loc să fie solidari cu durerea lui şi să-i întindă mâna...ei denigrându-l, îl afundă tot mai mult în noroiul deznădejdii ce stă să ne cuprindă. Dacă vrem să fim cu adevărat liberi, trebuie să fim uniţi. Astfel de oameni, pseudo-jurnalişti ce se erijează în adevăraţi formatori de opinie şi atitudine sănătoasă, demonstrează micimea şi natura sufletelor lor.Această mentalitate e rudimentară şi parcă ne-am întors cu 6000 de ani în urmă.
Eu consider că a priva pe cineva de libertate e inuman, antisocial şi antinatural. Dacă Dumnezeu respectă libertatea omului, atunci şi noi ar trebui să respectăm libertatea aproapelui nostru. Am dorit să scriu acest eseu din următoarele motive:
1.Pentru că am libertate de opinie şi doresc să mi-o exprim.
2.Pentru că nu suport nedreptatea, calomnia, răutatea şi prejudecăţile.
3.Pentru că l-am cunoscut personal pe omul care acum se confruntă cu problema expusă, şi anume privarea de libertate, dreptul de a se apăra în libertate.Este vorba de realizatorul de emisiuni Doru Pârv, un om extraordinar care mi-a întins o mână de ajutor când puţini au fost dispuşi s-o facă. Vreau să-i mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-a acordat în momentele grele din viaţă. Prin ceea ce am scris vreau şi eu să-i fiu alătur în clipele grele cu care se confruntă. Îl apreciez sincer pentru felul cum m-a tratat, dovedind astfel că el înţelege semnificaţia cuvântului „Om”. Este un om extrem de modest, generos, altruist, serios, cu mult bun-simţ şi dispus să te ajute. Am observat că a ajutat mulţi oameni suferinzi, tratându-i cu compasiune şi respect. Ştiu că are tăria de caracter pentru a depăşi încercările. Pentru mine este şi va rămâne un om special, cu o capacitate profundă de înţelegere a naturii umane.
Vom putea cunoaşte adevărata libertate, iubindu-ne cu adevărat aproapele şi tratându-l cu respect.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...