Treceți la conținutul principal

GÂNDURI ÎN LANŢURI

Gânduri în lanţuri

Mulţi pun în lanţuri gânduri înalte
Printre zăbrele privim spre dreptate,
Spre ochiul divin ce niciodată nu doarme.
Sistemul puterii e un măr putred şi găunos
Ce lasă în aer miros de crunte nedreptăţi.
Trăim vremuri de negură,umilinţă şi durere
Poporul lovit,cu lacrimi,libertatea îşi cere.
Libertatea de cuvânt ce demult au câştigat-o
Mii de tineri curaţi cu piepturile însângerate.

Ce-i viaţa…

Mă întreb de multe ori,
Ce-i viaţa unui muritor.
Un fir de iarbă prea fragil
Sau doar un tainic suspin?

Un abur ce prea repede trece ,
O frunză-n vânt ce se ofileşte.
Chiar dacă e scurtă viaţa mea
Pe altarul artei o voi dedica.


Noapte de gheaţă

E o noapte de gheaţă…şi un dor insidios
Mi se vârî în sufletu-mi de candide trăiri.
Aştept să-mi trimiţi pe aripa nopţii polare
Visuri uitate şi gânduri de măreţe stele,
Să alungi din mine viforul aprig al durerii
Si să simt clipa de dor,arzând în focul iubirii…
Iubitul meu,cu tainice şoapte,acum te chem
Să-mi potoleşti foamea nemărginită de tine.
Să-mi săruţi cu ardoare tâmpla albită de vis
Şi să-mi salvezi sufletu-mi pierdut în abis.


Pe scări de vise

Mă înalţ până la cer pe scări de vise,
Să ating nemuritoarea stea albastră
Ce nopţile mi le-a vrăjit cu ale sale raze
Şi mă adoarme uşor în somnul dragostei.
Lacrimile-mi sunt acum stele de durere
Pe un cer plin de nesfârşite himere,
Luceafărul mult iubit azi a apus
Şi cu el,norocul şi iubirea s-au dus.
Ziua de iubire se pierde-n asfinţit
Noaptea de plumb s-a aşternut.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...