Treceți la conținutul principal

SCRIITORUL-CREATOR DE EMOTII INFINITE

Un adevărat scriitor trebuie să scrie din suflet pentru suflet,atât pentru sufletul său cât şi pentru al altuia.Pentru ca opera să găsească drum spre inima cititorului,autorul trebuie să-şi înmoaie condeiul în substanţa iubirii pentru a scrie cu litere măiastre în inimile oamenilor sensibilitatea,bucuria de a trăi,de a crea frumosul şi astfel să ardă zgura emoţiilor negative,creând metamorfoza în suflete.

Pentru a-i înţelege cărţile,cititorul trebuie să participe nu doar cu mintea,cât şi cu sufletul…cu experienţele personale,cu întreg universul său interior:cu dorinţele,iubirile,deziluziile,speranţele,convingerile şi visurile sale.Doresc,ca om ce crează cuvântul,emoţia,să pot să trezesc în ceilalţi iubirea şi să-i fac conştienţi de frumuseţea vieţii trăită-n iubire.Descoperim că potenţialul iubirii e nelimitat şi binecuvântările-i sunt multiple.Autorul şi cititorul învaţă împreună să simtă,redându-i iubirii caracterul pur,liber,nealterat de jocurile neconvenţionale ale societăţii,o lume care încearcă să dizolve simplitatea,profunzimea,atribute caracteristice omului ancestral.Cred că omul zilelor noastre nu mai realizează o introspecţie serioasă a propriilor trăiri şi gesturi,nu mai reuşeşte să perceapă lucrurile care ne modelează existenţa.
În paginile scriitorului găsim poveşti interesante care ne ajută să descoperim o lume care există chiar în noi,ne pune faţă în faţă cu temeriile,cu angoasele,cu dorinţele şi întrebările existenţiale ce-şi găsesc răspunsul în străfundurile fiinţei.
Scriitorul este un spirit neînţeles care îi ajută pe oameni să se descopere,să se imagineze acolo în opera sa şi să găsească soluţii la deficienţele emoţionale,ascunse în carapacea sufletului lor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...