Fii căutător de frumos şi de bine!

Eu cred că într-o lume ca a noastră, în care oamenii se agită pentru nimicuri, se împiedică de orgolii exacerbate, se conduc după deviza proastă: "Să moară şi capra vecinului", care trec nepăsători pe lângă suferinţele celorlalţi şi arată cu degetul către cei din jur, uită că umblă pe un teren minat şi că răul şi invidia se vor "demoda" într-o zi, e absolut vital să avem înţelepciunea de a privi cu calm furtunile existenţiale, să aşteptăm soarele a cărui eclipsă de bucurii nu e definitivă, să ne extindem laturile sufleteşti, astfel încât visul din noi să nu-şi strângă aripile, să avem puterea de a vedea frumosul din om, din Natură, de a căuta binele din orice situaţie sau lecţia ce trebuie învăţată pentru a putea evolua… Am învăţat că urâtul naşte flori de critici, iar răutatea naşte monştri. Să amăgim răul, uitându-ne după frumos, căutându-l asiduu în flori, în fluturi, pe cer, în stele, în doruri obosite, în răsărituri de inimi, în apusuri de visuri, în oamenii din jur. E absolut vital să avem înţelepciunea să vedem că avem nevoie mai mult decât oricând de suflete mari şi mai puţin de minţi luminate. Da, minţile luminate creează o lume evoluată, însă sufletele măreţe creează o lume a iubirii. Iubirea e motorul care conduce inima, omenirea. Dacă noi nu îl mai alimentăm cu gânduri de bine şi trăiri curate, va deveni nefuncţional. Prin urmare, societatea va fi una nefuncţională, care va confunda frumosul cu grotescul, iubirea cu hedonismul, credinţa cu bigotismul, care va pune semnul egal între bani şi fericire, între succes şi valoare. E destul de descurajator când vezi cum oamenii ştiu doar să-ţi reteze aripile, să-ţi minimalizeze simţirea, să-ţi ruineze visul… Însă eu ştiu dacă privesc către Cer, voi reînvăţa zborul, fâlfâit de dragoste îmi va umple sufletul şi voi atinge acea stea pe care stă scris: De crezi în tine şi în mine, vei învinge! Perseverenţa este apanajul învingătorilor, aşa că nu renunţ la luptă, la vis, la chemarea inimii. Când inima face apelul: Eu strig prezentă… în credinţă, în bucurie, în viaţă. Iubirea este apanajul oamenilor buni. Un om care iubeşte este întotdeauna bun şi vede ceea ce e mai frumos în alţii. De aici, îşi extrage puterea… din această grădina a Raiului său în care înfloreşte mereu lumina, comutând-o din inimă pe chip. De vei lăsa ca lumina să răsară în întunericul ce cuprinde lumea, vei putea să aprinzi miracolul de a simţi iubire. Iubire pentru tine, pentru oameni, pentru viaţă, pentru Dumnezeu, chiar dacă conjuncturile sunt derutante şi copleşitoare. De multe ori, îmi spun că trăim într-o lume prea grăbită spre niciunde şi prea înceată spre iubire, prea neîmpăcată cu omenia şi prea mulţumită de suferinţele altora, prea sărăcită de visuri şi prea copleşită de scuze… Că nu mai e timp pentru visare, pentru a admira o floare, pentru a surâde în ploaie, pentru a medita la căderea resemnată a frunzelor, pentru a învia iubirea de sub pietrele regretelor etc. Să investim la banca vieţii monede de iubire… Niciodată sufletul nu va fi falimentar.
Omule, alege să fii căutător de frumos şi de bine!

Semnat, O Căutătoare de Frumos!

P. S. Muza vine şi-ntr-o zi de 13, asta pentru că nu sunt superstiţioasă. Cine crede şi iubeste, nu se teme de nimic!

Autor: Lavinia Elena Niculicea, Gânduri scrise în 13 octombrie 2015