A înflorit o lacrimă în toamnă...

A fost cutremurător ce s-a întâmplat azi-noapte în capitală... 30 octombrie, o zi fatidică pentru România! Mă uitam la Tv, când imaginile tulburătoare au început să curgă-n lanţ. M-a înfiorat acest eveniment. Bilanţul este dramatic: 27 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 184 de răniţi. E şocant şi revoltător. În secolul 21, în centrul capitalei să se întâmple un astfel de eveniment. Adevărul e că trăim drame atât la nivel personal, cât şi la nivel Colectiv ( aşa se numea şi clubul în care s-a produs incendiul). E nevoie de curaj, de credinţă să trăieşti în aceste timpuri. Este trist că nu învăţăm nimic din trecut... În urmă cu 2 ani cred, am scris despre un caz asemănător, la Constanţa, în care 3 tinere dansatoare şi-au pierdut viaţa , însă ceea ce vreau să reliefez, este că nu extragem nimic din aceste nenorociri, ca pe viitor să fie evitate. Acum se caută vinovaţii „fără vină”. Se pare că acest club nu avea autorizaţie de la ISU, clădirea veche şi mă întreb câte nenorociri trebuie să mai aibă loc, ca românii să înveţe că e păguboasă mentalitatea: „Las-o că merge şi aşa!” Se întâmplă aşa ceva din cauza nerespectării legislaţiei în vigoare, a iresponsabilităţii unora, a superficialităţii, a corupţiei la nivel de primării.
Mi se pare atât de injust si inuman să sfârşeşti aşa. Ştiu că viaţa de multe ori nu e dreaptă, nu alege cine să trăiască si cine nu, dar parcă e prea multa durere, ce nu o poţi justifica. Tot ce poţi sa faci e sa dai din umeri şi să priveşti spre Cer pentru un strop de îndurare, de înţelegere şi de putere... Tot ce poţi constata în astfel de clipe dureroase este că nimic nu e sigur in viaţă, că totul se poate schimba într-o clipă, că de cele mai multe ori suntem simpli spectatori la regia vieţii. Asta ne conştientizează sa trăim cât mai frumos clipa, cu iubire, cu bunătate, cu un zâmbet pe chip şi cu o speranţă în suflet.
Suntem nişte bieţi actori, care interpretam rolul vieţii, uneori bine, alteori prost după un scenariu pe care nu îl cunoaştem in totalitate. Unii joaca câteva acte din piesă, alţii mai multe, însă cortina se trage pentru toţi într-un final. Da, viaţa e o adevărată dramă!
Numai părinte să nu fii într-un astfel de context... Să dăm dovadă de solidaritate, de compasiune, de iubire. Mi-am expus părerea despre acest caz, pentru că fac parte din această realitate de multe ori dură şi neînţeleasă, pentru că sunt Om si vibrez la durerea sau bucuria celorlalţi.
Dumnezeu să-i odihnească pe cei care s-au dus şi să le dea putere şi curaj celor rămaşi în viaţă să poată depăşi aceste momente. Condoleanţe familiilor!

P.S. O floare şi o lacrimă dăruită prin cuvânt!

(Autor: Lavinia Elena Niculicea. 31 octombrie 2015)