Treceți la conținutul principal

Emoţia – o lacrimă de cer


Din ochi de humă se scurge o lacrimă de toamnă, o lacrimă de cer. O (a)prind în mine. Se face o mare… iubire!
Emoţia mă urcă pe coamele visului, să pot alerga cu norii, să gust ploaia, să mă întâlnesc cu lumina… incoloră secundă ce valsează cu liniştea. Ea îmi arată din înălţimi cum arată libertatea... de a mă bucura că sunt. Emoţia este foc în inimă care-mi aprinde cuvintele şi atunci ard de dor… Este apă din care îmi adap surâsurile –nuferi– ce plutesc pe o mie de visuri, lebede ce-mi arată semnele dragostei… Două inimi cuibărite-n bucurie, fără să strivească lacrima din cuvinte. Un singur adăpost: Iubirea. Sub penele ei mă simt ocrotită de himerele vieţii. Emoţia este aer prin care respir lumea şi prin care mă respiră poezia… Rapid, nesăţios, ca o floare ce respiră primăvara şi o ascunde printre petale, ca toamna să nu-i ofilească speranţa şi iarna să nu-i îngheţe zâmbetul. Emoţia este pământ unde-mi cultiv inima, bătătorit de paşii iubirii, prin care înfloresc flori de nu-mă-uita… Le vei rupe în acel octombrie şi le vei purta la reverul sufletului. Mirosul meu se va impregna pe pielea ta, atingerea mea îţi va prelungi orele cu căldură. Sângele va inunda aorta prin care era blocată iubirea… Şi atunci ne vom simţi amintirile vii, oxigenate de dor de viaţă, de emoţie…
Am tânjit mereu după poezia vieţii, să simt cum visul scrie cu literele aldine pe filele sufletului meu, poemele neuitării. Inima ta să nu-mi uite versul. Şi dacă timpul te va atinge cu amnezie, atunci să uiţi de câte ori nu ne-am vorbit, de câte ori ne-a înşelat viaţa, de câte ori ne-au separat oamenii. Dar să nu uiţi cum ne (iu)beam…visul.
Am devenit poet tot căutând un dor… L-am găsit în pieptul tău, dragul meu. De atunci, e şi în al meu. Am devenit poet prin simţire şi nu prin talent… Poezia mă aşază în braţele lui Dumnezeu şi rămân etern copil, prin care timpul mă iartă.
Când simţim, ştim cum plânge şi râde un înger. Purtăm în noi tot Cerul. Iubirea e zbor câtre bucuria de a viu…

 (9 octombrie, 2015, Lavinia Elena Niculicea)
Feelings...




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
3 comentarii
Citiți mai multe