Zilele trecute am dat peste o melodie de-a dreptul fascinantă…se numeşte „You in my september”, pe ale cărei note sufletu-mi a început spontan să danseze de bucurie, să experimenteze angelice trăiri. Aşa l-am descoperit pe celebrul pianist rus Igor Krutoy şi a lui muzică aparte ce mi-a dat fiorul sublim al nostalgiei. E ca şi cum am descoperit un tărâm de vis, în care nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima dragostea.
Am găsit note aşezate inspirat pe un portativ ce îmi fac sufletul să vibreze de farmec şi poezie. Se simte frumuseţea subtilă a muzicii lui…un miraj ce ne acaparează sufletele total şi ireversibil. De la această melodie de mai jos, a luat viaţă acest eseu.
Până acum, nu am stat să reflectez la rolul pe care-l are muzica în vieţile noastre…unele lucruri (aerul, apa, lumina, florile etc.) le luăm ca atare, ca şi cum ni s-ar cuveni, nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cât de esenţiale sunt şi cât de mult merită apreciere din partea noastră.
Ascultând muzica diafană ce-mi relaxa mintea şi-mi hrănea sufletul cu speranţă şi lumină, mi-am pus unele întrebări: Ce îneamnă muzica în viaţa mea? Ce mesaj îmi transmite ea? De ce are o influenţă atât de covârşitoare asupra sufletelor noastre? Am înţeles că muzica nu are vârstă, nu ţine cont de naţionalitate, de categoria socială…ea îndepărtează barierele dintre noi şi ne aduce laolaltă într-o lume a prieteniei, a împăcării, a bucuriei şi dragostei. Muzica are un limbaj universal, ajunge cu uşurinţă la orice inimă, poate fi înţeleasă fără cuvinte, fără imagini, fără explicaţii.
Iubesc muzica…poezia…dansul…teatrul. Sufletul meu simt că se regăseşte în sfera artelor, a frumuseţii creatoare. Sufletul meu boem este atras de frumuseţea nemuritoare a muzicii. Ea îmi stimulează activitatea creatoare. Eu cred că frumuseţea artistului este un ecou al frumuseţii divine. Cineva, acolo sus, Dumnezeu are grijă să-i inspire pe cei de jos, pe oamenii talentaţi, pentru a compune ceva cu care El să ajungă la inima omului, s-o cucerească prin artă.
Dar cine nu iubeşte muzica? mi-aţi putea spune…Într-adevăr, orice om mai mult sau mai puţin evoluat tresare la auzirea unui cântec. E imposibil ca inima lui să nu-i fie atinsă de parfumul „delicat” pe care notele muzicale în jocul sublim al dragostei lor, îl eliberează în fiinţele noastre.
Îmi place să ascult orice gen de muzică, atâta timp cât versurile păstrează nota decenţei, însă mă regăsesc mai mult în muzica ”veche”, fiind o fire clasică şi romantică…nu exclud nici modernul, inovaţia muzicii prezente, deorece diversitatea ne face personalitatea mai complexă. Eu compar muzica cu vinul…ştiţi că se zice că vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun…la fel şi în cazul muzicii, ea de-a lungul timpului nu-şi pierde calitatea.
Muzica împletită cu poezia ne ridică la o dimensiune mult mai înaltă în care divinul topeşte zgura umană, dând aripi gândurilor noastre spre a zbura spre Înalt şi deschizându-ne complet inimile spre bine şi frumos…spre miracolul, numit MUZICĂ.
Mi se par potrivite cuvintele filozofului grec Platon: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor.”
Am găsit note aşezate inspirat pe un portativ ce îmi fac sufletul să vibreze de farmec şi poezie. Se simte frumuseţea subtilă a muzicii lui…un miraj ce ne acaparează sufletele total şi ireversibil. De la această melodie de mai jos, a luat viaţă acest eseu.
Până acum, nu am stat să reflectez la rolul pe care-l are muzica în vieţile noastre…unele lucruri (aerul, apa, lumina, florile etc.) le luăm ca atare, ca şi cum ni s-ar cuveni, nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cât de esenţiale sunt şi cât de mult merită apreciere din partea noastră.
Ascultând muzica diafană ce-mi relaxa mintea şi-mi hrănea sufletul cu speranţă şi lumină, mi-am pus unele întrebări: Ce îneamnă muzica în viaţa mea? Ce mesaj îmi transmite ea? De ce are o influenţă atât de covârşitoare asupra sufletelor noastre? Am înţeles că muzica nu are vârstă, nu ţine cont de naţionalitate, de categoria socială…ea îndepărtează barierele dintre noi şi ne aduce laolaltă într-o lume a prieteniei, a împăcării, a bucuriei şi dragostei. Muzica are un limbaj universal, ajunge cu uşurinţă la orice inimă, poate fi înţeleasă fără cuvinte, fără imagini, fără explicaţii.
Iubesc muzica…poezia…dansul…teatrul. Sufletul meu simt că se regăseşte în sfera artelor, a frumuseţii creatoare. Sufletul meu boem este atras de frumuseţea nemuritoare a muzicii. Ea îmi stimulează activitatea creatoare. Eu cred că frumuseţea artistului este un ecou al frumuseţii divine. Cineva, acolo sus, Dumnezeu are grijă să-i inspire pe cei de jos, pe oamenii talentaţi, pentru a compune ceva cu care El să ajungă la inima omului, s-o cucerească prin artă.
Dar cine nu iubeşte muzica? mi-aţi putea spune…Într-adevăr, orice om mai mult sau mai puţin evoluat tresare la auzirea unui cântec. E imposibil ca inima lui să nu-i fie atinsă de parfumul „delicat” pe care notele muzicale în jocul sublim al dragostei lor, îl eliberează în fiinţele noastre.
Îmi place să ascult orice gen de muzică, atâta timp cât versurile păstrează nota decenţei, însă mă regăsesc mai mult în muzica ”veche”, fiind o fire clasică şi romantică…nu exclud nici modernul, inovaţia muzicii prezente, deorece diversitatea ne face personalitatea mai complexă. Eu compar muzica cu vinul…ştiţi că se zice că vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun…la fel şi în cazul muzicii, ea de-a lungul timpului nu-şi pierde calitatea.
Muzica împletită cu poezia ne ridică la o dimensiune mult mai înaltă în care divinul topeşte zgura umană, dând aripi gândurilor noastre spre a zbura spre Înalt şi deschizându-ne complet inimile spre bine şi frumos…spre miracolul, numit MUZICĂ.
Mi se par potrivite cuvintele filozofului grec Platon: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu