Iubirea

La ceas târziu în miez de noapte,
La uşa sufletului meu cineva bate.
Se aud încet, întâi doar şoapte
O voce caldă, timid răzbate.
- Mă poţi adăposti în casa ta?
- Sunt flămând şi obosit de atâta pribegit…
- Dar cine eşti? veni întrebarea mea.
- Ţi-oi spune mai târziu, el a vorbit.
- Vreau doar o clipă să mă odihnesc.
- Intră, te rog în umila mea casă.
Sfios, s-a aşezat lângă focul din vatră
Era zdrenţuit, cu haina uzată şi ponosită
Mă privea cu privirea senină şi obosită.
- Iacă, am călătorit prin astă mare lume
- Am nenumărate lucruri a-ţi spune…
Avea o privire caldă, blândă şi aparte
Ce-mi dădea lumină, încredere şi pace.
- Am bătut la multe şi diverse case
- Aşteptând ca cineva să mă primească
Dar oamenii nu au dorit să mă cunoască.
Spuse acest străin cu voce îngerească.
- Să ştii că nu am fost dintotdeauna aşa
Am fost de origine nobilă, împărătească
Dar viaţa m-a purtat pe un tărâm de neşansă.
- Am dăruit părticele preţioase din inima mea
Raze de lumină s-au răsfrânt asupra multora
Dar, din păcate unii au luat, fără să dea…
Zise misteriosul om cu voce ca de catifea.
- Dar, cine eşti? îl întrebai din nou, curioasă
- Cel ce a venit să vindece şi să izbăvească,
Iubirea, deghizată în haină omenească.