Treceți la conținutul principal

Let's pray for Paris...


Teroare în Paris! Nu e un titlu de film, e realitatea crudă pe care o trăieşte poporul francez… Inima Europei, Franţa se confruntă cu un val de atentate fără precedent. E şocant şi condamnabil! E un scenariu negru: 127 de morţi plus alte sute de răniţi, până în aceste momente. La începutul anului, când a fost tot acolo, atacul de la Charlie Hebdo, vorbeam despre acest flagel numit terorism…Terorismul e ca un virus periculos ce se infiltrează, ce nu poate fi controlat şi oprit. E un act de laşitate, pentru că ataca din umbră când nu te aştepti, un act de sadism pentru că e comis în numele lui Dumnezeu, în numele religiei.
Trăim într-o lume în care conceptul de securitate practic începe să dispară… Oamenii mai degrabă se simt în siguranţă dacă păşesc pe Lună, decât dacă păşesc aici pe pământ.
Trăim într-o lume în care valorile morale se prăbuşesc sub explozia violenţei, intoleranţei şi extremismului, în care cuvântul "Libertate" nu mai e credibil…
Trăim într-o lume în care este semănată sămânţa răului şi culegem multă durere şi confuzie spirituală şi morală.
Trăim într-o lume lipsită de milă şi de certitudini… O lume în care se comit acte de ură ce îi sunt aruncate în cârca lui Dumnezeu.
Implicaţiile sunt mult mai profunde. Dacă stăm să ne gândim politicienii distrug libertatea, fiind avizi după putere, încercând să intervină în acele zone de conflict. Dacă încerci să zgândări ceva, acel ceva se va întoarce împotriva ta.
Rasa umană se năruie din cauza lipsei de iubire, de credinţă, de echilibru moral…
Ceea ce doreşte să semene terorismul în omenire este mai debragă teama, faptul de a te izola... şi asta este un fel de a muri.
Sa luptam impotriva fricii, nerenunţând să credem că binele este mai puternic ca răul şi că dragostea este mai presus de ură.
P.S. Am o simpatie pentru poporul francez, de mică eram îndrăgostită de limba franceză, iar Parisul e un oraş de suflet. Sunt solidară cu durerea lor.
Condoleanţe familiilor lovite şi forţă, vindecare şi curaj celor care se luptă să trăiască!

Let's pray for Paris, for those who suffer, for better times... 
Let's pray for peace, for healing and may all love shine upon us.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.