Despre bunătate...

Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre bunătate, despre acea calitate care ne face frumoşi în ochii lui Dumnezeu şi ai celorlalţi. Cea mai bună cosmetică pentru chip este seninătatea şi pentru suflet bunătatea. Omul bun întotdeauna este frumos, însă omul frumos nu e mereu bun… Omul bun îşi trage seva din bucuria dăruirii, din dorinţa de a imita cerul şi a se înrudii cu îngerii. Chiar de suferă, alege să fie puternic şi demn.

Mi-am dat seama că bunătatea are totuşi, capcanele ei… Putem fi buni doar pentru a impresiona pe cineva, doar cu o anumită ocazia, doar pentru a fi văzuţi de ceilalţi, pentru un anume interes, pentru a ni se recunoaşte meritele… Am primit multe dovezi de bunătate şi poate că şi eu la rândul meu am încercat să fac bine, însă am realizat că “binele se face, nu se spune”. Binele se dăruieşte, nu se cere… Binele răsare ca soarele, mereu darnic cu toţi, ducându-şi razele până la marginile fericirii şi dincolo de ea… Binele nu se extrage, nu se dă la schimb… Binele câştigă inimă, când se face cu intenţii bune.
Am învăţat că nu defilăm cu binele la parada vieţii. Îl lăsăm să fie acoperit de modestie… Oricum iubirea celor sinceri îl va descoperi şi Dumnezeu îl va cântări… Bunătatea e biletul nostru pentru a intra în teatrul viselor cereşti, pentru a face parte din lumea oamenilor binecuvântaţi.