Treceți la conținutul principal

A candida la fericire...


Prima cerinţă pentru a candida la fericire este să nu ai aşteptări de la nimeni. Aşteptările sunt un miraj în deşertul existenţial. Ne acaparează şi ne duc într-un vârtej în care simţim şi mai acut setea de fericire. Am învăţat că nu trebuie să aştepţi ca ceilalţi să vadă lumina din tine, asigură-te că ea e acolo şi tu ştii cine eşti… Nu aştepta să ţi se identifice valoarea, să ţi se gratifice efortul, să ţi se înţeleagă sentimentele, să ţi se laude talentul, să ţi se cuantifice actele de bunătate. Oamenii oricum văd ceea ce vor să vadă şi înţeleg ceea ce au trăit doar ei. Nu-ţi justifica alegerile. Ele sunt între tine şi sufletul tău. Vei fi mai liniştit, iar asta atrage starea de mulţumire. Ceilalţi pot doar comenta, iar mulţi sunt comentatori nepricepuţi; în viaţă e ca în sport… De pe marginea terenului, altfel se vede totul. Oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi înţeleşi, ci pentru a fi iubiţi. Aşa cum nici Dumnezeu nu ne cere să-l înţelegem (practic ar fi imposibil), ci doar să-l descoperim, să păşim lângă el, cu veneraţie şi încredere, iubindu-L.
Să aştepţi poate fi obositor, să participi la construirea poveştii tale poate fi stimulant. Fiecare clipă e o foaie albă care ne invită să o scriem cu cerneala visurilor. Să înmuiem peniţa sufletului în culorile îngerilor şi cuvintele vor prinde aripi… de bucurie, de speranţă. Atunci vom fi… Zbor în infinit. Om înveşmântat în năframa Cerului.
Nu aştept nimic, doar cuget şi caut lumina clipei…
11.07.2015
Timp de câteva zile, voi posta câte o cerinţă pentru a reuşi să fim candidaţii perfecţi la fericire.
Mulţumesc, Doamne, că mă porţi pe aripile inspiraţiei, că eşti lângă mine. Tot ce gândesc, simt şi am, Ţie îţi datorez! Nihil sine Deo!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
3 comentarii
Citiți mai multe