A candida la fericire...

Prima cerinţă pentru a candida la fericire este să nu ai aşteptări de la nimeni. Aşteptările sunt un miraj în deşertul existenţial. Ne acaparează şi ne duc într-un vârtej în care simţim şi mai acut setea de fericire. Am învăţat că nu trebuie să aştepţi ca ceilalţi să vadă lumina din tine, asigură-te că ea e acolo şi tu ştii cine eşti… Nu aştepta să ţi se identifice valoarea, să ţi se gratifice efortul, să ţi se înţeleagă sentimentele, să ţi se laude talentul, să ţi se cuantifice actele de bunătate. Oamenii oricum văd ceea ce vor să vadă şi înţeleg ceea ce au trăit doar ei. Nu-ţi justifica alegerile. Ele sunt între tine şi sufletul tău. Vei fi mai liniştit, iar asta atrage starea de mulţumire. Ceilalţi pot doar comenta, iar mulţi sunt comentatori nepricepuţi; în viaţă e ca în sport… De pe marginea terenului, altfel se vede totul. Oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi înţeleşi, ci pentru a fi iubiţi. Aşa cum nici Dumnezeu nu ne cere să-l înţelegem (practic ar fi imposibil), ci doar să-l descoperim, să păşim lângă el, cu veneraţie şi încredere, iubindu-L.
Să aştepţi poate fi obositor, să participi la construirea poveştii tale poate fi stimulant. Fiecare clipă e o foaie albă care ne invită să o scriem cu cerneala visurilor. Să înmuiem peniţa sufletului în culorile îngerilor şi cuvintele vor prinde aripi… de bucurie, de speranţă. Atunci vom fi… Zbor în infinit. Om înveşmântat în năframa Cerului.
Nu aştept nimic, doar cuget şi caut lumina clipei…

11.07.2015

Timp de câteva zile, voi posta câte o cerinţă pentru a reuşi să fim candidaţii perfecţi la fericire.
Mulţumesc, Doamne, că mă porţi pe aripile inspiraţiei, că eşti lângă mine. Tot ce gândesc, simt şi am, Ţie îţi datorez! Nihil sine Deo!