Florile, confidentele mele desăvârşite...

Florile sunt confidentele mele desăvârşite. În faţa lor îmi mărturisesc trăirile… Ele îmi cunosc povestea, îmi înţeleg iubirea, îmi gustă lacrimile, îmi dăruiesc zâmbetele şi îmi aşază dorul între petale. Totul se întâmplă în tăcere, precum iubirea. Ea vine fără zgomot, în linişte, în complicitate cu inima, în adâncimea fiinţei.
Florile există pentru că Dumnezeu într-un moment de dragoste pentru oameni, a stropit pământul cu parfumul visurilor Lui. Florile - culoare şi parfum divin- au coborât pentru a ne înălţa inimile către Cer. Privesc florile şi atunci ochii mei se luminează, inima mi-e răsărit de iubire, curcubeu de visare, căutarea şi regăsirea fiinţei dragi. Le miros şi atunci simt liniştea ca o adiere rătăcită…Le ating şi atunci mă înfior de dor şi de drag pentru el… precum fluturele ce-şi atinge visul. Mă simt atât de aproape de desăvârşire. În acele clipe sfinte, omului din mine îi cresc aripi şi sunt: fluture, pasăre, unicorn… înger.
Florilor de-aţi putea să vorbiţi, de pe buzele voastre ar curge cele mai frumoase poeme… Dar aşa tăcerea voastră vorbeşte în chip tainic, cum numai dragostea o poate face. Şi cel îndrăgostit înţelege şi-şi păstrează inima ca un templu în care locuieşte bucuria…

12.07.2015

Mulţumesc, Doamne, că azi mi-ai vorbit prin intermediul florilor!