Un om printre cuvinte

Cerul încearcă să mă cunoască, stropindu-mi visurile cu lacrimi de durere, de bucurie, de iubire… Vântul poartă pe chip neliniştea, în suflet gândurile cerului… El mă întreabă curios:

- Cine eşti tu?

- Eu sunt un simplu om, ce a îndrăznit să trăiască… Un om cu experienţe umane şi aspiraţii divine, cu greşeli,  cu zbucium,  cu întrebări, cu temeri, cu visuri care s-au împlinit sau nu. Un om ce a strâns în desaga sufletului, lacrimi, zâmbete, regrete, erori, eşecuri, bucurii, mari dureri şi fericiri. Sunt om ca oricare altul… Cine nu a cunoscut în acest corp suferinţa şi fericirea, greşeala şi dorinţa de a fi înţeles şi iubit? Cred că cel care s-a născut în această formă, a fost nevoit, la un moment dat să experimenteze astfel de trăiri.

Sunt un om care visează mult, care e dependent de iubire şi se sprijină pe speranţă, atunci când se împiedică. Am învăţat să văd dincolo de cuvinte, să ascult tăceri, să-mi iubesc rănile, care mi-au dat măsura mea de om.

Sunt cea care nu simulează iubirea, care-i recunoaşte puterea de a schimba şi înălţa orice suflet. Am învăţat să iubesc necondiţionat, să iert complet şi să trăiesc acum. Am cunoscut rătăciri, greşind şi acţionând la mânie, dorind să înţeleg oamenii, ca la rândul meu să pot fi înţeleasă.

Cuvintele sunt cele care mă dau de gol, mă dezbracă de orice măşti şi temeri. Acum ştiu că lumina din cuvânt atinge suflete, arătându-le drumul către ei înşişi şi către Dumnezeu.

Sunt un om printre cuvinte...

Sunt un om care va vrea mereu să creeze, să mângâie, să asculte, să cunoască, să accepte şi să fie acceptat, să iubească şi să fie iubit, să trăiască… viaţa aşa cum este ea.
20.12.2012