Cicatricele din suflet arată că am rănit
şi am fost rănită, că am greşit, că am suferit, că m-a durut, că am îndurat, că
până la urmă sunt reală, că eu am un trecut, că sunt Om.
De ce este atât de greu să spunem “Îmi pare rău, sunt om cu greşeli, cu
slăbiciuni”?
Poate că teama de a ne arăta în faţa
celorlalţi, ca simpli oameni, orgoliul aşezat pe un piedestal, iar iubirea
lăsată undeva jos, pe o poziţie inferioară, ne determină să nu le spunem
celorlalţi:”Iartă-mă” sau „Te iubesc”, cuvinte care cuprind în ele, vindecarea
şi înălţarea sufletului! Lasă inima să vadă esenţialul şi să te conducă către
celălalt. Doar iubirea construieşte punţi, acolo unde sunt prăpăstii.
Durerea vine întotdeauna din uitare, iar
curajul vine din iubire.
Ai mereu forţa şi curajul de a spune cine eşti, de a
arăta ceea ce eşti şi ceea ce simţi!
O viaţă de om capătă valoare atunci când
trece prin furtună, prin vijelie şi prin soare… Viaţa îţi arată înţelesuri ce
nu le poţi rosti cu gura şi nu le poţi cuprinde cu sufletul. Cuvintele mi-ar
deveni prea goale şi străine, dacă le-aş stoarce de lumină. Las cuvintele mele să-şi facă aripi din iubire, să zboare tot mai sus... spre sufletele alese!
Râd şi plâng, greşesc şi iert, ascund
dureri, arăt cicatrice, nu sunt străină de tot ce-i omenesc. Pentru că viaţă e mai mult decât lacrimi,
zâmbete, erori, iubiri… înseamnă doruri ce cheamă stelele mai aproape de pământ.
Comentarii
Trimiteți un comentariu