Într-o dimineaţă, am simţit că razele vioaie ale soarelui au penetrat perdeau de nori groşi şi cenuşi ce acoperea cerul şi au pătruns în cameră, trezindu-mă după un somn dulce şi odihnitor în care fiinţa-mi a hoinărit pe tărâmurile îndepărtate ale visului.
Ochii-mi mici şi toropiţi de somn s-au deschis încet, devenind surâzători în clipa în care am văzut chipul celui ce-mi umplea sufletul cu iubire. Pe chipul lui se citea nemărginirea şi clipa divină de iubire ce îndelung sufletul meu le-a căutat cu înfrigurare. El mă privea îndelung cu duioşie şi nesăţioasă dorinţă de parcă eram asemenea unei picături din nectarul celest pe care se pregăteau să-l soarbe zeii. El mă sorbea cu privirea-i caldă şi senină de copil, dornic de a citi pe nerăsuflate toate filele sufletului meu, de a se contopi cu infinitul din mine în visul cu angelice trăiri şi în nebunia clipelor înfierbântate. El,oaza de bucurie a sufletului meu îmi şoptea în mod tainic: ”Te iubesc!... tu eşti clipa rătăcită a inimii mele. Te-am găsit în oceanul de vise efemere, tu vis etern al copilariei mele. Eşti clipa rebelă de dor ce te-ai scurs din clepsidra iubirii pentru a-mi fi pe vecie clipa mea de lumină şi nemurire”.
Totul era fără cuvinte, fără glas, pentru că inima nu are nevoie de cuvinte, ea are nevoie de emoţii, de trăiri intense şi pure. Limbajul inimii este profund şi înţeles de cei ce iubesc. Îmi simţeam înlănţuită inima cu zalele iubirii, legată pentru totdeauna de acest bărbat ce-mi scruta şi lumina fiecare părticică ascunsă a fiinţei mele cu privirea-i cuprinsă de flacăra chinuitoare a dragostei.
-De ce mă priveşti cu uimire, dragul meu? am întrebat eu cu glas duios.
-Te privesc pentru că în privirea ta descopăr infinitul iubirii, eternitatea sufletului meu. Ochii tăi căprui şi poznaşi sunt ca două stele strălucitoare pe un cer senin, într-o noapte caldă de mai, ce aprind în mine dorul… de viaţă, de căutare,d e dumnezeire.
-Oh, dragul meu, cuvintele tale sunt ca un şirag frumos de perle ce-mi împodobeşte inima.
-Cine eşti tu, draga mea?
-Sunt lacrimă de floare ce a izvorât din izvorul vieţii pentru a-ţi potoli setea ta mare… de iubire. Iar tu eşti dorul cel mai arzător ce-ai scăpărat din soare şi mi-ai aprins inima într-o vâlvătaie de nestins ce mă mistuie clipă de clipă.
-Ştii, iubirea mea, ai un zâmbet divin ce luminează nu doar această încăpere,dar şi cel mai ascuns colţisor al inimii mele. Zâmbetul tău pătrunde până şi cel mai îndepărtat loc din Univers, mi-a spus el cu voce tremurândă.
(VA CONTINUA)
Ochii-mi mici şi toropiţi de somn s-au deschis încet, devenind surâzători în clipa în care am văzut chipul celui ce-mi umplea sufletul cu iubire. Pe chipul lui se citea nemărginirea şi clipa divină de iubire ce îndelung sufletul meu le-a căutat cu înfrigurare. El mă privea îndelung cu duioşie şi nesăţioasă dorinţă de parcă eram asemenea unei picături din nectarul celest pe care se pregăteau să-l soarbe zeii. El mă sorbea cu privirea-i caldă şi senină de copil, dornic de a citi pe nerăsuflate toate filele sufletului meu, de a se contopi cu infinitul din mine în visul cu angelice trăiri şi în nebunia clipelor înfierbântate. El,oaza de bucurie a sufletului meu îmi şoptea în mod tainic: ”Te iubesc!... tu eşti clipa rătăcită a inimii mele. Te-am găsit în oceanul de vise efemere, tu vis etern al copilariei mele. Eşti clipa rebelă de dor ce te-ai scurs din clepsidra iubirii pentru a-mi fi pe vecie clipa mea de lumină şi nemurire”.
-De ce mă priveşti cu uimire, dragul meu? am întrebat eu cu glas duios.
-Te privesc pentru că în privirea ta descopăr infinitul iubirii, eternitatea sufletului meu. Ochii tăi căprui şi poznaşi sunt ca două stele strălucitoare pe un cer senin, într-o noapte caldă de mai, ce aprind în mine dorul… de viaţă, de căutare,d e dumnezeire.
-Oh, dragul meu, cuvintele tale sunt ca un şirag frumos de perle ce-mi împodobeşte inima.
-Cine eşti tu, draga mea?
-Sunt lacrimă de floare ce a izvorât din izvorul vieţii pentru a-ţi potoli setea ta mare… de iubire. Iar tu eşti dorul cel mai arzător ce-ai scăpărat din soare şi mi-ai aprins inima într-o vâlvătaie de nestins ce mă mistuie clipă de clipă.
-Ştii, iubirea mea, ai un zâmbet divin ce luminează nu doar această încăpere,dar şi cel mai ascuns colţisor al inimii mele. Zâmbetul tău pătrunde până şi cel mai îndepărtat loc din Univers, mi-a spus el cu voce tremurândă.
(VA CONTINUA)
Comentarii
Trimiteți un comentariu