Treceți la conținutul principal

Puterea de a ”dărui”

E decembrie… prima lună a iernii din punct de vedere calendaristic, însă o lună cu conotaţii speciale pentru cei mai mulţi. În această perioadă, se încearcă a se înlătura egoismul din inimi și se învață verbul ”a dărui”.
Eu consider că nu trebuie să așteptăm o perioadă anume pentru a dărui și a ne arăta iubirea celor din jur. În fiecare zi, este nevoie să ne conjugăm cu verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM”. ”A darui și ”a iubi” sunt două acțiuni înrudite. Asta înseamnă că la baza actului nostru de ”dăruire” trebuie sa stea întotdeauna ”iubirea”.
Așa cum principiile Ying-yang, feminin-masculin sunt contrare dar în același timp se completează și nu pot exista separat, la fel și ”a dărui” și ”a primi” sunt doua actiuni complementare ce nu pot fi niciodată separate complet. Atunci când dăruim din tot sufletul primim o bucurie fără margini, iar aceasta se va vedea pe chipul nostru. Un om ce cunoaște bucuria nu va dori să țină această trăire înaltă doar pentru el, ci o va împărtăși cu întreg Universul.

Dumnezeu ne învaţă în permanență ce înseamnă a darui. Să ne conjugăm toţi cu verbul a dărui, din ce in ce mai mult. Noi am primit atâtea cadouri de la Dumnezeu,iar asta ar trebui să ne conştientizeze să facem şi noi la fel. Viața este cel mai prețios dar pe care l-am primit de la Cel de Sus. De multe ori, prin modul nostru de a ne trăi viața, ne-o risipim, fără să fim conștienți că ea este un dar.Dumnezeu ne-a dat un alt dar minunat: Iubirea; ea este focul ce ne arde zgura răutății, transformându-ne în persoane altruiste și recunoscătoare.
Observăm că dăruirea este o caracteristică a Universului. Pământul ne dăruiește în continuu hrana pe care o consumăm, fără să aștepte ceva la schimb. Cerul ne dăruiește aerul și lacrimile sale, picăturile de ploaie ce conțin dragostea Sa pentru noi, pământenii. Soarele trimite cu blândețe lumina Sa binefăcatorea și peste cei buni și peste cei răi. Nu există diferențiere, razele Sale iubitoare sunt pentru toți. Iar noi, de ce am face diferențe? Copacii, păsările și animalele ne dăruiesc și ele ceva, uneori chiar propria lor viața. Întreaga Planetă se sacrifică și se dăruiește pentru fericirea noastră. Noi, când vom începe să dăruim ca Pământul?
Photobucket
Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiționată, fără a aștepta să ni se ofere ceva în schimb. Nu trebuie să ne întoarcem privirea de la cel ce este în necaz. Chiar dacă acel om nu are dragoste de Dumnezeu și nu ne vrea binele, important e ca noi să luăm inițiativa în a le arăta iubire. Așa vom demonstra că nu suntem mai prejos ca Pământul si Cerul, în ceea ce privește dispoziția de a ”dărui”. Doar, dăruindu-ne pe noi celorlați, ne înobilăm gândul și simțirea, devenind asemenea lui Dumnezeu, Izvor de daruri desăvârșite.
Eu cred că valoarea unui dar nu constă în bani, ci în cât am investit în el din punct de vedere sufletesc. Fericirea înseamnă a dărui, conform spuselor lui Hristos. Ea e construită din lucruri mici.Putem dărui un zâmbet,să punem o rază de soare pe chipurile acoperite de norii tristeţii şi îngrijorării.Putem trimite gânduri de lumină şi pace acelor minţi pline de nelinişte și durere. Putem dărui din prea plinul sufletelor noastre, bunătate,bucurie şi speranţă acelor inimi îngenuncheate de crivăţul necruţător al neîncrederii. Nu e nevoie de cadouri mari şi scumpe!Putem să dăruim din timpul nostru pentru a fi alături de cineva,pentru a-l asculta, pentru a-l ajuta, să dăruim din energia şi capacităţile noastre. Darurile noastre au valoare doar atunci când sunt făcute din suflet şi au la bază Iubirea.
Puterea de a dărui trebuie exersată în fiecare zi. Iar egoul nostru care ne împovărează cu simțăminte inferioare va fi transformat prin iubire.
Închei cu un citat care îmi place mult: ”Dacă ceea ce primești îți poate fi furat, cine are puterea să-ți fure ceea ce dăruiești”. Antoine de Saint-Exupery

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...