E începutul lui decembrie.Frigul îmi ingheață durerea uitata pe crengile stinghere ale sufletului.Glasul vântului îmi șoptește, numai de el știută, povestea iernii. Focul arde în sobă...lemnele de brad trosnesc in sobă, trezindu-mi clipele de dor, adormite pe un tărâm de uitare în fiinţa mea. Înserarea se așează ca o mantie de vise peste orașul ce așteaptă cu dor haine de sărbătoare, lumina dulce a poveștilor pe care i le aduce iarna.
Mă uit pe fereastră... implor cerul să lase să cadă din văzduh steluțe albe de iubire, să simt prezența feerică a iernii. Prin puterea gândului călătoresc pe tărâmul îndepărtat al clipelor magice, când copil fiind așteptam cu înfrigurare sosirea primilor fulgi de nea, să picteze Natura cu vise albe.
Ninge… ninge cu fulgi mari ca de vată. Fulgii argintii de nea roiesc in jurul meu ca nişte fluturi albi şi zglobi. E ca o cascadă de lacrimi de fericire ce cade necontenit pe pământul fiinţei mele. Fulgii de nea sunt ca nişte steluţe de cristal ce parcă se joacă de-a v-aţi ascunselea în aerul răcoros,rotindu-se jucăuşi cu bucuria unui copil.
În câteva clipe pământul s-a acoperit cu un covor de diamant scârţâind sub paşii trecătorilor grăbiţi.Încerc să prind în palme câţiva fulgi rebeli şi poznaşi.Unii dintre ei,obosiţi de joaca lor,îmi ating faţa, odihnindu-se pe chipul meu surprins de spectacolul iernii.Le simt atingerea suavă pe obrajii ce prind culoare şi par doi bujori înfloriţi. Roiul de stele argintii care cad din cer ca un potop de albe visuri,îmi par nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh, purtându-mă într-o lume de basm.
Fulgii se îmbulzesc, mă sărută şi mă răsfaţă cu clipe de bucurie în fiinţa-mi amorţită de ger. Parcă am păşit într-un alt tărâm, unul de vis… în care totul e alb şi pur. Copacii cu braţele albe par pudraţi cu zahăr fin. Trandafirii încă înfloriţi s-au încovoiat sub greutatea zăpezii ce-i acoperă. Par nişte bulgăraşi scânteietori. Soarele îşi trimite timid câteva raze voioase,străbătând perdeau de flori albe de omăt şi ajungând pe pământul însetat de lumină.
Mă trezesc din dulcea visare cu zâmbetul pictat pe chipul îmbujorat de emoțiile vii pe care mi le-a trezit Zâna Iarna. A fost un vis de iarnă îmbibat de parfumul melancoliei și poeziei. Spiritul Iernii îmi cuprinde fiinţa şi simt cum în mine se arde zgura răutăţii si egoismului. Acum, simt doar lumină, candoare, veselie și iubire, multă iubire asemenea imensităţii albe ce acoperă pământul.
Mă uit pe fereastră... implor cerul să lase să cadă din văzduh steluțe albe de iubire, să simt prezența feerică a iernii. Prin puterea gândului călătoresc pe tărâmul îndepărtat al clipelor magice, când copil fiind așteptam cu înfrigurare sosirea primilor fulgi de nea, să picteze Natura cu vise albe.
Ninge… ninge cu fulgi mari ca de vată. Fulgii argintii de nea roiesc in jurul meu ca nişte fluturi albi şi zglobi. E ca o cascadă de lacrimi de fericire ce cade necontenit pe pământul fiinţei mele. Fulgii de nea sunt ca nişte steluţe de cristal ce parcă se joacă de-a v-aţi ascunselea în aerul răcoros,rotindu-se jucăuşi cu bucuria unui copil.
În câteva clipe pământul s-a acoperit cu un covor de diamant scârţâind sub paşii trecătorilor grăbiţi.Încerc să prind în palme câţiva fulgi rebeli şi poznaşi.Unii dintre ei,obosiţi de joaca lor,îmi ating faţa, odihnindu-se pe chipul meu surprins de spectacolul iernii.Le simt atingerea suavă pe obrajii ce prind culoare şi par doi bujori înfloriţi. Roiul de stele argintii care cad din cer ca un potop de albe visuri,îmi par nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh, purtându-mă într-o lume de basm.
Fulgii se îmbulzesc, mă sărută şi mă răsfaţă cu clipe de bucurie în fiinţa-mi amorţită de ger. Parcă am păşit într-un alt tărâm, unul de vis… în care totul e alb şi pur. Copacii cu braţele albe par pudraţi cu zahăr fin. Trandafirii încă înfloriţi s-au încovoiat sub greutatea zăpezii ce-i acoperă. Par nişte bulgăraşi scânteietori. Soarele îşi trimite timid câteva raze voioase,străbătând perdeau de flori albe de omăt şi ajungând pe pământul însetat de lumină.
Mă trezesc din dulcea visare cu zâmbetul pictat pe chipul îmbujorat de emoțiile vii pe care mi le-a trezit Zâna Iarna. A fost un vis de iarnă îmbibat de parfumul melancoliei și poeziei. Spiritul Iernii îmi cuprinde fiinţa şi simt cum în mine se arde zgura răutăţii si egoismului. Acum, simt doar lumină, candoare, veselie și iubire, multă iubire asemenea imensităţii albe ce acoperă pământul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu