Treceți la conținutul principal

Credința +Iubire= Triumf în viață


Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane! Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se 
scufunde.
Pe lângă speranță, avem nevoie de credință în lupta vieții. Ea este o prindere puternica de Dumnezeu. Credinta e suprema arma secreta, care anihileaza toate necesitatile, împrejurarile si pulverizeaza hazardul.
Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu, rămânem pe o treaptă inferioară, la stadiul de animale raţionale. În opinia mea, ea ne ridică la rangul de fiinţe divine, care nu doar gândesc, dar care şi simt. Prin credinţă, urcăm încă o treaptă spre Dumnezeu. Ea ne apropie de Dumnezeu şi ne este asemenea unui scut care ne ocroteşte sufletul. Credinţa ne poate vindeca trupul, mintea şi sufletul.
Credința creștină este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu. Doar ea, ne umple deșertul sufletesc cu izvor de pace și lumină. Scriitorul rus a definit foarte frumos această virtute necesară omului: ”Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este pentru că crede în ceva.”
Conform celor spuse de Iisus, având ”credinţă cât un grăunte de muştar putem muta munţii. Uneori, încercările par atât de grele, asemenea munţilor de netrecut, dar doar având puţină credinţă este suficient pentru ale depăşi. Credinţa face toate lucrurile posibile. Doar ea face din imposibil, posibil. Are puterea de transformare.
Dar cea mai importanta este dragostea. Ea face totul să existe. Dragostea este cea mai puternică forţă din Univers. Eu cred că ea este cel mai de preţ bun din lume. Numai dragostea îţi uşurează povara şi îţi dă forţe noi să ieşi cu inima pură din încercările vieţii. Ea transformă toată amărăciunea în dulceaţă şi greul nici nu-l mai simţi.
Apostolul Pavel dă cea mai frumoasă definiție iubirii:
"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Poate exista triumf în viața pământeană? Eu cred că da...Credința împletită cu iubirea pot să ne facă învingători în lupta extenuantă a vietii, uneori nedreaptă, alteori surprinzătoare, dar întotdeauna merită trăită și prețuită.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...