Treceți la conținutul principal

Pacea sufletului şi rugăciunea inimii...


Astăzi, 21 iunie, este Ziua mondială pentru pace şi rugăciune... Avem nevoie din ce in ce mai mult de aceste 2 componente creştine... Vreau să vă expun viziunea mea asupra rugăciunii în rândurile de mai jos:
Încă din copilărie am avut o comunicare mai specială – cu oamenii, cu florile, cu Dumnezeu. Sunt o fire comunicativă, având o dorinţă puternică de a avea relaţii de comunicare pline de viaţă şi armonioase. Îmi place schimbul de idei care să mă stimuleze spre progres, de a împărtăşi cu ceilalţi ce este mai bun în mine.
De mic copil, am fost atrasă de lucrurile profunde, întotdeauna dorind să le descopăr, să le înţeleg. Pentru mine lucrurile mai grele, inextricabile reprezintă reale provocări.
Epoca în care trăim este dominată de confuzie, de criză morală şi spirituală, de dezechilibru în multe aspecte ale vieţii. Ne dorim „acel ceva” care să ne dea senzaţia de împlinire, de plenitudine a existenţei. Am înţeles că spiritualitatea este răspunsul potrivit la căutările noastre. Ea înseamnă să găseşti mulţumire sufletească, credinţă şi iubire într-o lume plină de ipocrizie şi imperfecţiune.
Cei mai frumoşi oameni pentru mine sunt cei bogaţi în spirit. Ei sunt cei care au o strălucire aparte în privire şi se raportează la nişte valori înalte.
Am învăţat că nimeni nu poate fi fericit doar trăind prin prisma lucrurilor materiale. Avem nevoie să ne îmbrăcăm sufletul cu coroana spiritualităţii, cu gândurile frumoase ce vin din Înalt şi care ne creează o stare de confort mental, împlinire sufletească şi echilibru al fiinţei. Astfel, suntem în echilibru cu noi, cu cei din jurul nostru, cu Universul și cu Dumnezeu.
Atunci când comunic cu Tatăl Ceresc mă aflu pe un plan elevat al simţirii care îmi potopeşte fiinţa. Doar Domnul îmi înţelege cel mai uşor freamăt al sufletului, cea mai infimă zvâcnire a inimii şi cel mai tainic gând ce sălăşluieşte în mintea mea.
Rugăciunea ne dă un sentiment de pace, de calm interior şi ne alchimizează fiinţa. Razele iubirii sfinte ne dau tăria de continua pe drumul vieţii. Împreună cu Dumnezeu pe acest drum, orice luptă poate fi câştigată.
Vă doresc o zi cu pace-n suflet şi cu lumina sfântă a iubirii!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.