Înserarea îmi pune-n braţe lacrima stoarsă dintr-un cer cu dor. Îmi aminteşte de paşii durerii ce au lăsat o dâră de iubire în cercul imperfect al vieţii. Te chem prin cuvânt să vii pe coama vântului, în galop de fluturi de vers, să te scriu în mine cu albul crinilor, cu albastrul viselor ca o poveste fără sfârşit, să-mi tatuezi pe flori de gând chipul mereu tânăr al iubirii. Ploi şi grindină de vor veni nu vor putea tulbura dorul ce se odihneşte într-o inimă de înger… 28.06.2015