Treceți la conținutul principal

Despre viaţă...


Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris.
Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai sus, în timp ce ne înfruntăm fricile, să riscăm, să ne aventurăm şi să privim înainte. Învăţăm că încercările se suportă mai bine, având o atitudine pozitivă, lăsând să înmugurească un zâmbet pe chip şi să înflorească pacea-n inimă, decât să trăim în disperare, frică şi lacrimi…
Învăţăm să luptăm şi luptăm să învăţăm că e nevoie de răbdare pentru a palpa conturul visurilor, că e nevoie de credinţă pentru a vedea cât mai departe, pentru a fi în filmul unui “mâine”, că e nevoie de speranţă pentru a continua drumul viselor care e lung şi anevoios şi că e nevoie cel mai mult de iubire, pe lumea asta, pentru că iubirea ne ţine vii, conştienţi că suntem, că vom fi şi dincolo de azi. Iubirea ne apropie de cer, ne face cunoştinţă cu albastrul privirii lui Dumnezeu, ne leagă aici pe pământ cu fire invizibile de semenii noşti şi astfel putem ţese cu migală, dar cu bucurie, pânza vieţii noastre.
Dincolo de zâmbet, stă ascunsă povestea unei lacrimi, dincolo de masca durerii, aşteaptă să fie privită în ochi bucuria. Dincolo de trupul îmbrăcat în lutul existenţii, e un suflet de porţelan, însemnat de degetele divine care i-au dat forma iubirii. Dincolo de cuvinte, citeşte-mi inima şi ai să recunoşti semnătura lui Dumnezeu.

 Lavinia Elena Niculicea

I have a dream...




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe