Întâlnim tot mai des la semenii noştri o atitudine care mie personal mi se pare cea mai respingătoare... Mă refer la: mândrie, aroganţă, îngâmfare. Unii chiar abuzează de aceste "calităţi".
Ştiţi acei oameni care se dau mari şi tari, adopta o atitudine de superioritate? Ii observi după privire şi după limbajul corpului. Îşi dau ochii peste cap, gesticulează din mâini ca să arate prin toţii porii cât sunt ei de buni, de grozavi, însă în definitiv dacă îi analizezi în profunzime nu ştiu nimic şi sunt atât de mărunţi. Cineva spunea că: Omul îngâmfat întotdeauna este mic la suflet.
Întotdeauna am admirat oamenii modeşti, umili, simpli ca şi atitudine, dar atât de complecşi ca structură mentală şi sufletească. Oameni care deşi ştiu atât de multe, nu vor să îţi arate asta şi îţi dau impresia că mai au de învăţat. Oameni care sunt discreţi, dar în a celaşi timp iţi lasă sentimentul că sunt aproape de tine. Doamne, ce frumosi sunt astfel de oameni! Respect oamenii naturali, simpli, care rămân în trăirea lui Dumnezeu. Un astfel de exemplu viu este Domnul nostru, Hristos! Deşi avea toate motivele să se mândrească, a rămas cel mai umil, modest, popular printre semenii săi. Dar câţi îşi îndreaptă privirea către El, pentru a reflecta în viaţă lumina frumseţii Lui?
În schimb, in media şi pe micul ecran vedem că sunt mici artisti, care se cred mari vedete, mici reporteraşi, care se cred jurnalişti de clasă, politicieni de duzină care se cred conducători de vază. În realitate, sunt jurnalişti care au uitat de gramatică şi ea a uitat de ei , politicieni fără principii şi cântăreţi fără voce.
E execrabil modul cum se face jurnalism în aceste zile. Se promovează pe micile ecrane, prostia, incultura, scandalurile, obscenităţile, oameni care nu ştiu ce înseamnă simţul ridicolului, al bunului-simţ, al măsurii, care se vând pe nimic, pentru nişte bani uită de verticalitate, de principii, sau poate că nici nu ştiu ce înseamă aceste lucruri. Câtă degradare umană! De exemplu, deschizi ziarul, televizorul şi vezi cum se bălăcăresc soţii Lis şi se pretează la scandaluri fabricate, cum se bat două fufe pentru Don Juan de Romania, manelistul Guţă, apoi cum nu ştiu cine şi-a făcut mărire de bust, dar nu şi de creier, (cred că multe domniţe ar avea nevoie)... Pe cine interesează asemenea personaje groteşti, de prost gust, aceste stiri de 2 lei? Ce oameni cu scaun la cap, ar dori să vizioneze astfel de absurdităţii? Oamenii care ne livrează astfel de programe cred că oamenii cer aşa ceva. Greşit! Oamenii care mai au un dram de inteligenţă, de bun-simţ, de nobleţe, de educaţie nu vor să înghită asemenea mizerii jurnlistice, să tolereze astfel de personaje penibile. Eu cred că sunt lucruri care trebuie păstrate în intimitate, între cei patru pereţi ai casei tale, care nu trebuie să depăşească limitele decenţei şi demnităţii de om, pentru nimic şi nimeni. Sufletul nu cred că are preţ.
Cine mai pune azi preţ pe minte, pe talent, pe muncă, pe dăruire, pe artă? Sunt atâţia oameni care trăiesc în anonimat şi care sunt creatori de frumos, de bine, de visuri. Există artişti, pictori, scriitori, inventatori, oameni cu capacităţi speciale, copii talentaţi care-şi sacrifica copilăria care nu sunt promovaţi şi nu au loc pe micile ecrane de astfel de nulităţi şi oameni ce nu înţeleg ce e demnitatea.
În ce lume trăim?! Astfel de lucruri îmi provoacă indigeste atât fizică, dar şi sufletească...
Poate că sunt mai virulentă, dar îmi doresc ca lumea să se schimbe. Şi cum să se schimbe ceva, dacă nu avem curajul să ne expunem opiniile şi trăirile, chiar dacă deranjează pe unii?
Ştiţi acei oameni care se dau mari şi tari, adopta o atitudine de superioritate? Ii observi după privire şi după limbajul corpului. Îşi dau ochii peste cap, gesticulează din mâini ca să arate prin toţii porii cât sunt ei de buni, de grozavi, însă în definitiv dacă îi analizezi în profunzime nu ştiu nimic şi sunt atât de mărunţi. Cineva spunea că: Omul îngâmfat întotdeauna este mic la suflet.
Întotdeauna am admirat oamenii modeşti, umili, simpli ca şi atitudine, dar atât de complecşi ca structură mentală şi sufletească. Oameni care deşi ştiu atât de multe, nu vor să îţi arate asta şi îţi dau impresia că mai au de învăţat. Oameni care sunt discreţi, dar în a celaşi timp iţi lasă sentimentul că sunt aproape de tine. Doamne, ce frumosi sunt astfel de oameni! Respect oamenii naturali, simpli, care rămân în trăirea lui Dumnezeu. Un astfel de exemplu viu este Domnul nostru, Hristos! Deşi avea toate motivele să se mândrească, a rămas cel mai umil, modest, popular printre semenii săi. Dar câţi îşi îndreaptă privirea către El, pentru a reflecta în viaţă lumina frumseţii Lui?
În schimb, in media şi pe micul ecran vedem că sunt mici artisti, care se cred mari vedete, mici reporteraşi, care se cred jurnalişti de clasă, politicieni de duzină care se cred conducători de vază. În realitate, sunt jurnalişti care au uitat de gramatică şi ea a uitat de ei , politicieni fără principii şi cântăreţi fără voce.
E execrabil modul cum se face jurnalism în aceste zile. Se promovează pe micile ecrane, prostia, incultura, scandalurile, obscenităţile, oameni care nu ştiu ce înseamnă simţul ridicolului, al bunului-simţ, al măsurii, care se vând pe nimic, pentru nişte bani uită de verticalitate, de principii, sau poate că nici nu ştiu ce înseamă aceste lucruri. Câtă degradare umană! De exemplu, deschizi ziarul, televizorul şi vezi cum se bălăcăresc soţii Lis şi se pretează la scandaluri fabricate, cum se bat două fufe pentru Don Juan de Romania, manelistul Guţă, apoi cum nu ştiu cine şi-a făcut mărire de bust, dar nu şi de creier, (cred că multe domniţe ar avea nevoie)... Pe cine interesează asemenea personaje groteşti, de prost gust, aceste stiri de 2 lei? Ce oameni cu scaun la cap, ar dori să vizioneze astfel de absurdităţii? Oamenii care ne livrează astfel de programe cred că oamenii cer aşa ceva. Greşit! Oamenii care mai au un dram de inteligenţă, de bun-simţ, de nobleţe, de educaţie nu vor să înghită asemenea mizerii jurnlistice, să tolereze astfel de personaje penibile. Eu cred că sunt lucruri care trebuie păstrate în intimitate, între cei patru pereţi ai casei tale, care nu trebuie să depăşească limitele decenţei şi demnităţii de om, pentru nimic şi nimeni. Sufletul nu cred că are preţ.
Cine mai pune azi preţ pe minte, pe talent, pe muncă, pe dăruire, pe artă? Sunt atâţia oameni care trăiesc în anonimat şi care sunt creatori de frumos, de bine, de visuri. Există artişti, pictori, scriitori, inventatori, oameni cu capacităţi speciale, copii talentaţi care-şi sacrifica copilăria care nu sunt promovaţi şi nu au loc pe micile ecrane de astfel de nulităţi şi oameni ce nu înţeleg ce e demnitatea.
În ce lume trăim?! Astfel de lucruri îmi provoacă indigeste atât fizică, dar şi sufletească...
Poate că sunt mai virulentă, dar îmi doresc ca lumea să se schimbe. Şi cum să se schimbe ceva, dacă nu avem curajul să ne expunem opiniile şi trăirile, chiar dacă deranjează pe unii?
Comentarii
Trimiteți un comentariu