Treceți la conținutul principal

Am învăţat că sunt clipe când...


Am învăţat care clipe contează şi care nu, câţi oameni merită să-mi fie aproape, cum poţi găsi ceea ce cauţi, de ce e important să crezi şi când trebuie să păstrezi sau să dai drumul lucrurilor, oamenilor...
Am învăţat că dacă ai aşteptări,  e inevitabil să nu ai dezamăgiri; dacă mergi pe calea dragostei sigur te vei împiedica de suferinţa, dar în final, vei ajunge la destinaţie… la fericire.
Am învăţat că fericirea presupune să fii ocupat cu lucruri care-ţi plac, să fii înconjurat de oameni care te plac si să iubeşti mai mult ceea ce visezi că se poate.
Am aflat târziu că oamenii te vor dezamăgi uneori, însă şi tu o vei face la un moment dat… Vei greşi şi ţie se va greşi, însă trebuie să accepţi că asta presupune să trăieşti, să fii om…
 Sunt clipe când aş fi vrut să existe opţiunea de a te întoarce în trecut, să existe un buton prin care să activezi trecutul, să faci lucrurile în modul potrivit, să repari ce ai stricat, să eviţi urmările dureroase… Dar nu exista această opţiune de întoarcere, există doar astăzi, a merge înainte, cu unele rămăşiţe ale trecutului şi cu dorinţele, aşteptările care au indicatorul spre mâine. Şi poate asta e menirea fiecărui om, să facă alegeri bune sau rele, să înveţe din greşeli, să dărâme visuri şi le reconstruiască din ruine, să înţeleagă că un om matur şi responsabil e un om care mai întâi a trebuit să cadă, să se ridice şi să meargă mai departe, greşind, sperând, iubind şi învăţând. A învăţa e constanta existenţei noastre. Învăţăm o viaţă întreagă ce înseamnă să fii om…
Sunt clipe când am irosit şanse, am dat cu piciorul unui vis preţios, am cumpărat iluzii şi am primit lacrimi, am negociat dur cu viaţa pentru un strop de fericire, am aşteptat lucruri şi am pierdut oameni. 
Sunt clipe când am dorit să ating oameni, să-i mai pot îmbrăţişa din nou şi am făcut-o de multe ori în gând, prin cuvânt şi primindu-i în vise. Sunt clipe când  am iubit cu tot sufletul, dorindu-mi ca ele să se transforme-n ore, zile, ani, să pot prelungi liniştea, zâmbetele, fericirea… viaţa.
Sunt clipe ca acum când pot fi eu, cea optimistă, copilăroasă, iubitoare, vulnerabilă, dornică de înţelege viaţa. Sunt clipe când nimic nu e mai preţios decât să fii, să iubeşti, să crezi, să trăieşti.

2.09.2014

Lavinia Niculicea
Avem multe lecţii de învăţat în viaţă...






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe