Treceți la conținutul principal

Am învăţat că sunt clipe când...


Am învăţat care clipe contează şi care nu, câţi oameni merită să-mi fie aproape, cum poţi găsi ceea ce cauţi, de ce e important să crezi şi când trebuie să păstrezi sau să dai drumul lucrurilor, oamenilor...
Am învăţat că dacă ai aşteptări,  e inevitabil să nu ai dezamăgiri; dacă mergi pe calea dragostei sigur te vei împiedica de suferinţa, dar în final, vei ajunge la destinaţie… la fericire.
Am învăţat că fericirea presupune să fii ocupat cu lucruri care-ţi plac, să fii înconjurat de oameni care te plac si să iubeşti mai mult ceea ce visezi că se poate.
Am aflat târziu că oamenii te vor dezamăgi uneori, însă şi tu o vei face la un moment dat… Vei greşi şi ţie se va greşi, însă trebuie să accepţi că asta presupune să trăieşti, să fii om…
 Sunt clipe când aş fi vrut să existe opţiunea de a te întoarce în trecut, să existe un buton prin care să activezi trecutul, să faci lucrurile în modul potrivit, să repari ce ai stricat, să eviţi urmările dureroase… Dar nu exista această opţiune de întoarcere, există doar astăzi, a merge înainte, cu unele rămăşiţe ale trecutului şi cu dorinţele, aşteptările care au indicatorul spre mâine. Şi poate asta e menirea fiecărui om, să facă alegeri bune sau rele, să înveţe din greşeli, să dărâme visuri şi le reconstruiască din ruine, să înţeleagă că un om matur şi responsabil e un om care mai întâi a trebuit să cadă, să se ridice şi să meargă mai departe, greşind, sperând, iubind şi învăţând. A învăţa e constanta existenţei noastre. Învăţăm o viaţă întreagă ce înseamnă să fii om…
Sunt clipe când am irosit şanse, am dat cu piciorul unui vis preţios, am cumpărat iluzii şi am primit lacrimi, am negociat dur cu viaţa pentru un strop de fericire, am aşteptat lucruri şi am pierdut oameni. 
Sunt clipe când am dorit să ating oameni, să-i mai pot îmbrăţişa din nou şi am făcut-o de multe ori în gând, prin cuvânt şi primindu-i în vise. Sunt clipe când  am iubit cu tot sufletul, dorindu-mi ca ele să se transforme-n ore, zile, ani, să pot prelungi liniştea, zâmbetele, fericirea… viaţa.
Sunt clipe ca acum când pot fi eu, cea optimistă, copilăroasă, iubitoare, vulnerabilă, dornică de înţelege viaţa. Sunt clipe când nimic nu e mai preţios decât să fii, să iubeşti, să crezi, să trăieşti.

2.09.2014

Lavinia Niculicea
Avem multe lecţii de învăţat în viaţă...






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe