Treceți la conținutul principal

Uneori...


Uneori e nevoie, să iei o pauză, ca să poți să vezi lucrurile mai clar, să-ți poți reevalua prioritățile, să înțelegi cine e lângă tine și cine nu. Uneori, e nevoie să pleci, ca să ai unde te întoarce, ca să înțelegi cine te caută și cui i-ai lipsit.
Uneori, simți nevoia să te detașezi, să fii doar cu tine, nu din egoism, ci pentru că ai obosit să înțelegi, să încerci, să lupți, să aștepți la nesfârșit și să nu găsești răspunsuri la întrebări.
Da, uneori trebuie să pleci, însă de cele mai multe ori, cred că nu e nevoie să te îndepărtezi ca să înțelegi care sunt persoanele ce merită să facă parte din viața ta.
Uneori, amintirile ne ajung din urmă și retrăim tot ce am greșit, tot ce am făcut din impuls sau nepricepere, tot ce nu am făcut atunci când simțeam. Uite, așa se nasc regretele... Am bifat și eu câteva pe lista vieții... Cum ar fi: regretul că poate nu am știut cum să comunic cu cei la care țin, nu am reușit să le transmit ce mi-am dorit așa mult; regretul că deseori, am așteptat ca celălalt să mă iubească, să-mi ofere mângâiere, liniște, când puteam să o fac eu.
Uneori, trebuie să te scuturi de praful regretelor și să continui să mergi acolo unde indicatorul arată: Iubirea e la o inimă... distanță! Să fii asemeni unui nor ce se scutură de lacrimi si caută soarele... Poate că la un moment dat, iubirea s-a ascuns, dar e acolo, într-un colț de inimă, așteptând să-i vezi privirea și să-i înțelegi menirea.
Am înțeles că dacă am iubire și o ofer, nu mă voi simți niciodată singură.
Niciodată nu renunța la ceea ce iubești și visezi, nu renunța la idealuri mari pentru supărări mărunte. Nu uita că lucrurile mărețe cer timp, sacrificii și continuitate în sentimente.
9.07.2014

 Lavinia Niculicea

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
3 comentarii
Citiți mai multe