Treceți la conținutul principal

Uneori...


Uneori e nevoie, să iei o pauză, ca să poți să vezi lucrurile mai clar, să-ți poți reevalua prioritățile, să înțelegi cine e lângă tine și cine nu. Uneori, e nevoie să pleci, ca să ai unde te întoarce, ca să înțelegi cine te caută și cui i-ai lipsit.
Uneori, simți nevoia să te detașezi, să fii doar cu tine, nu din egoism, ci pentru că ai obosit să înțelegi, să încerci, să lupți, să aștepți la nesfârșit și să nu găsești răspunsuri la întrebări.
Da, uneori trebuie să pleci, însă de cele mai multe ori, cred că nu e nevoie să te îndepărtezi ca să înțelegi care sunt persoanele ce merită să facă parte din viața ta.
Uneori, amintirile ne ajung din urmă și retrăim tot ce am greșit, tot ce am făcut din impuls sau nepricepere, tot ce nu am făcut atunci când simțeam. Uite, așa se nasc regretele... Am bifat și eu câteva pe lista vieții... Cum ar fi: regretul că poate nu am știut cum să comunic cu cei la care țin, nu am reușit să le transmit ce mi-am dorit așa mult; regretul că deseori, am așteptat ca celălalt să mă iubească, să-mi ofere mângâiere, liniște, când puteam să o fac eu.
Uneori, trebuie să te scuturi de praful regretelor și să continui să mergi acolo unde indicatorul arată: Iubirea e la o inimă... distanță! Să fii asemeni unui nor ce se scutură de lacrimi si caută soarele... Poate că la un moment dat, iubirea s-a ascuns, dar e acolo, într-un colț de inimă, așteptând să-i vezi privirea și să-i înțelegi menirea.
Am înțeles că dacă am iubire și o ofer, nu mă voi simți niciodată singură.
Niciodată nu renunța la ceea ce iubești și visezi, nu renunța la idealuri mari pentru supărări mărunte. Nu uita că lucrurile mărețe cer timp, sacrificii și continuitate în sentimente.
9.07.2014

 Lavinia Niculicea

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.              
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe